vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPlanuri pentru realizarea unei reţele de canalizare în zona Lebăda

Planuri pentru realizarea unei reţele de canalizare în zona Lebăda

Oficialii botoşăneni au demarat discuţiile pe marginea unui proiect solicitat ani la rând de proprietarii imobilelor din zona Lebăda. Acest proiect ar urma să fie făcut prin Zona Metropolitană Botoşani. „Am avut discuţii cu Primăria Botoşani şi Primăria Curteşti pentru o reţea de canalizare, de colectare a apelor uzate, la care să fie racordate locuinţele din cartierul Lebăda”, a declarat Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane.

Locuinţele de pe partea stângă se află în municipiul Botoşani, iar cele de pe partea dreaptă, sensul de mers spre Iaşi, sunt în comuna Curteşti. Potrivit oficialului, în acea zonă nu se poate realiza o staţie de epurare pentru că acolo sunt obiective de interes turistic şi anume un restaurant, dar şi iazuri propuse a fi incluse într-un circuit naţional de pescuit sportiv.

În urmă cu două săptămâni, Florin Egner şi Florin Iorga, manager de proiect din cadrul Zonei Metropolitane, au discutat despre această investiţie cu primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Bogdan Buhăianu şi un proiectant.

Investiţie de aproximativ un milion de euro

Soluţia tehnică presupune realizarea unui punct de colectare a apelor uzate, în zona Lebăda. În partea stângă se va săpa sub trotuar, iar în partea dreaptă pe străzi care aparţin comunei Curteşti şi sunt mai la vale de noul cartier ANL. Dacă cele două consilii locale ar aproba nota conceptuală şi un draft de caiet de sarcini pe care să-l continuăm noi, apreciem că am putea finaliza această investiţie în maxim doi ani, însemnând studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi execuţie lucrări”, a explicat Florin Egner.

În zona Lebăda locuiesc aproximativ 400 de botoşăneni care aşteaptă de câţiva ani realizarea reţelei de canalizare.

Investiţia ar presupune un efort financiar de aproximativ un milion de euro, banii urmând a fi alocaţi de către consiliile locale Botoşani şi Curteşti. „Planul este următorul – să colectăm apele uzate în zona Lebăda şi de acolo, prin pompare, să ajungă în reţeaua de canalizare a municipiului. Este o soluţie care ne-a fost oferită de către proiectant, la prima discuţie. Lungimea conductelor ar urma să fie de aproximativ cinci kilometri, deoarece pe fiecare parte a străzii ar urma să fie puse câte două conducte, una lângă alta”, a concluzionat Florin Egner.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...