Social democraţii şi-au impus oamenii în CA-ul de la Eltrans

0
În şedinţa din 14 aprilie, în urma votului secret, comisia de validare a anunţat că au fost stabiliţi administratorii provizorii ai Eltrans

Social democraţii au reuşit să-şi impună oamenii în Consiliul de Administraţie de la Eltrans. La vot au participat cei 11 consilieri PSD şi cei doi aleşi locali de la USR-PLUS. Aşa după cum a anunţat, viceprimarul Liviu Toma nu a participat la vot.

Punctul meu de vedere este în continuare că ar trebui să luăm o decizie, mai întâi să vedem, validăm sau nu validăm acea listă (lista cu candidaţii care au participat la selecţia organizată anul trecut – n.r.) şi apoi, în funcţie de cum facem, în sens pozitiv sau negativ, fiecare îşi va asuma votul pe care îl va da, abia după aia să venim pe ordinea de zi cu un proiect prin care să stabilim un alt Consiliu de Administraţie provizoriu. Din câte ştiu eu şi ştiţi şi dumneavoastră, deja există un CA provizoriu la Eltrans. Având în vedere că a fost făcută o selecţie care nu a fost contestată de nimeni, o selecţie, care a îndeplinit toţi paşii legali, eu consider că este bine să luăm o decizie pentru a debloca şi pentru a avea continuitate în activitatea societăţii Eltrans. Drept pentru care, la fel ca şi colegii PNL, fără avea o înţelegere cu dumnealor, nici eu nu voi participa la acest proiect de pe ordinea de zi”, a declarat Liviu Toma.

Liberalii au părăsit sala de şedinţe. Singura care a rămas a fost Cătălina Lupaşcu, ea fiind membră în comisia de validare a voturilor. Rând pe rând, consilierii s-au prezentat pe scenă pentru a vota, votul fiind secret.

În final, membrii comisiei de validare au constatat că 12 consilieri au votat pentru cei cinci administratori provizorii propuşi, respectiv Simion Drelciuc, Vasile Ciocan, Paula Berenţan, Cătălin Pădurariu şi Ana Florea, în timp ce unul şi-a anulat buletinul de vot.

În urma numărării voturilor, au rezultat 12 voturi cu DA și un vot anulat”, a anunțat Călin Bosovici, preşedintele comisiei de validare.

După votul secret, Gabriel Tănasă, preşedintele de şedinţă, a supus la vot proiectul de hotărâre, care a întrunit 13 voturi „pentru” date de cei 11 consilieri PSD şi doi consilieri USR – PLUS. Cătălina Lupaşcu a votat împotrivă.

Altfel spus, după patru şedinţe de CL, circul politic generat de numirea administratorilor Eltrans s-a încheiat, iar social democraţii au satisfacţia de a-şi fi propulsat oamenii în această structură de conducere. Rămâne de văzut dacă hotărârea va primi aviz de legalitate din partea Prefecturii Botoşani.

Deja ai votat!