spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTConsiliul Județean cere ajutor guvernul PNL pentru Nova Apaserv

Consiliul Județean cere ajutor guvernul PNL pentru Nova Apaserv

Consiliul Județean (CJ) Botoșani solicită de la Guvern un ajutor financiar de peste 10 milioane de lei pentru deblocarea crizei financiare în care se află operatorul de apă. Astfel, în cursul acestei săptămâni, CJ a înaintat către Instituția Prefectului „Nota de fundamentare actualizată prin prisma evoluției evenimentelor și a indicatorilor realizați” în vederea inițierii unei hotărâri de Guvern pentru alocarea sumei de 10.455.526 lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziția prim-ministrului.

„Suma solicitată este necesară pentru a nu intra într-un blocaj economic în plină pandemie de SARS-CoV-2, după ce firma a rămas fără lichidități în urma aplicării Sentinței Arbitrare prin care a fost obligată la plata a 7,6 milioane de lei către SC Aquaterm SRL ca urmare a rezilierii unui contract de lucrări. Pe fondul unui management defectuos, societatea a acumulat datorii substanțiale în ultimul an și către principalii furnizori, inclusiv către Consiliul Județean, care a girat creditul luat de către operator pentru finanțarea investițiilor prin fonduri europene”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de CJ, fără a mai fi menționat însă, cine a făcut managementul defectuos din ultimii ani și cine este răspunzător de situația actuală a regiei de apă.

Din cauza situației financiare, Nova Apaserv a fost nevoită să amâne inclusiv plata unor rate către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare pentru un contract aflat în derulare.

„Suntem dispuși să acceptăm orice sprijin pentru a salva operatorul de apă. Am căutat cele mai bune soluții încă din prima zi a mandatului de președinte al CJ și am menținut societatea pe linia de plutire. Domnul vicepreședinte Dorin Birta a reușit să negocieze amânarea ratelor la BERD și amânarea plăților restante către E.ON, astfel încât Nova Apaserv să-şi poată continua activitatea și să nu se ajungă la sistarea apei. În urma deschiderii pe care au arătat-o față de această problemă a județului președintele PNL Botoșani, domnul deputat Costel Șoptică, și domnul prefect Dan Nechifor am convingerea că, împreună, vom iniția urgent Hotărârea de Guvern pentru alocarea sumelor necesare de bani din Fondul de rezervă, astfel încât populația județului Botoșani să nu rămână fără apă în plină pandemie de SARS-CoV-2”, a declarat președintele CJ, Doina Federovici.

Societatea Nova Apaserv a ajuns într-o situație critică încă de anul trecut. Obligată să plătească 7,2 milioane de lei către Aquaterm, în urma unui proces, societatea s-a ales cu conturile blocate de către executorii judecătorești. Cu datorii și către principalii furnizori, operatorul de apă riscă să ajungă acum în situația de a nu mai putea asigura serviciile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...