spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTProces între vecini, cu acuzații nefondate. Decizie neașteptată a instanței

Proces între vecini, cu acuzații nefondate. Decizie neașteptată a instanței

Răfuielile între vecini au de multe ori un deznodământ neașteptat. O femeie care a acționat în instanță două familii cerând judecătorilor obligarea acestora la plata unor daune morale, în cuantum de câte un milion de euro, s-a trezit la sfârșitul procesului pusă la plată de magistrați. Asta pentru că, atunci când a trecut la administrarea probelor, instanța a constatat că femeia era cea care agita spiritele și prin reclamațiile făcute i-a denigrat pe vecini. Așa se face că în loc să primească bani, femeia a fost obligată să plătească 20.000 de lei daune morale și cheltuieli de judecată de peste 5.300 de lei.

Problemele au început în urmă cu mai mulți ani, când femeia, A.T., care locuiește într-o garsonieră de la parterul unui bloc, a decis să-și extindă locuința fără niciun fel de autorizație, instalând și un coș de fum până în dreptul geamului de la etajul superior. Atunci, vecinii au făcut mai multe sesizări, în urma cărora femeia a fost amendată pentru nerespectarea normelor în construcții și obligată să dezafecteze tot ceea ce fusese realizat fără autorizație. Hotărâtă să se răzbune, A.T. a început să le facă tot felul de reclamații vecinilor, inclusiv nașilor de cununie al acestora pe motiv că cei din urmă i-ar sprijini pe vecini. Ca să scape de acest război, soții care locuiau în apartamentul de deasupra locuinței lui A.T. au vândut locuința și s-au mutat într-un bloc învecinat, doar că atacurile au continuat, atât împotriva lor, cât și a nașilor de cununie. Astfel, femeia a depus reclamații atât la locul de muncă al acestora, cât și la Inspectoratul Școlar Județean, foștii vecini lucrând la o unitate de învățământ.

Momentul culminant a fost înregistrat anul trecut, când A.T. s-a adresat și instanței de judecată, acuzându-i pe vecini de comportament indecent, scandaluri și bătăi, atitudini care i-ar fi generat o stare de stres. În instanță, însă, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Sătui de acuzațiile nefondate, vecinii și nașii acestora au formulat acțiune reconvențională, cerând daune la rândul lor. Ba mai mult, au prezentat o sumedenie de documente care arătau că femeia era cea care a construit ilegal. În plus, au adus martori care au declarat că A.T. era cea care le adresa cuvinte calomnioase și injurioase. Printre martorii chemați în instanță au fost și colegii de muncă ai vecinilor, care au declarat că toate reclamațiile făcute de femeie erau nefondate și le-au adus prejudicii, afectându-le imaginea în colectivitate și societate. În schimb, A.T. nu a reușit să aducă niciun fel de dovezi în sprijinul celor susținute la inițierea procesului.

Prin urmare, atunci când au trebuit să dea verdictul, judecătorii au respins cererea femeii și au admis cererile reconvenționale formulate de vecini. „Instanța va reține că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei fapte ilicite săvârșite de către pârâții R… și pârâții Z…, astfel încât stabilește că nu este îndeplinită această condiție a răspunderii civile delictuale, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii introductive. În schimb, constată instanța, prin comportamentul său, reclamanta a dus atingere demnității și onoarei familiei R…, astfel încât faptele reclamantei au caracter ilicit și atrag răspunderea civilă delictuală a acesteia, cu efectul nașterii dreptului la reparație”, au arătat judecătorii. Prin urmare, A.T. a fost obligată să plătească câte 10.000 de lei daune morale față de soții care s-au mutat din bloc, și cheltuieli de judecată față de nașii acestora. Sentința a fost pronunțată în urmă cu câteva zile, dar hotărârea instanței nu este definitivă, femeia având posibilitatea să formuleze apel.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...