marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTPescuit în perioada de prohibiție taxat cu amenzi

Pescuit în perioada de prohibiție taxat cu amenzi

Zeci de pescari care au fost prinși la pescuit în perioada de prohibiție au fost sancționați în urma unor controale organizate weekendul trecut de către reprezentanții Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ).

 

„Acţiunea a vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile ordinului comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în ceea ce privește prohibiția pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial, în vigoare până la data de 7 iunie a.c. inclusiv”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

 

Controalele au avut loc în câteva habitate piscicole naturale cum ar fi Rai, Volovăț și Morișca. Verificările făcute în teren s-au soldat cu aplicarea a 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi în valoare de 5.400 de lei și șapte avertismente.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.9 °
13.8 °
52 %
5kmh
38 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...