marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTSpectacol online la Teatrul Vasilache

Spectacol online la Teatrul Vasilache

Reprezentanţii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” le reamintesc iubitorilor de spectacole că în perioada 15 – 30 aprilie pot viziona, la orice oră, accesând linkul,  piesa  „Ursul păcălit de vulpe”,  după Ion Creangă. Dramatizarea scenică şi adaptare îi aparţin lui Valentin Dobrescu, regia lui Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar muzica de Mihaela-Doina Macovei-Moraru.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Florin Iftode, Aurica Dobrescu, Andrei Bordianu,Mihaela Ştempel, Renata Voloşcu Pavel Petraşi, Anamaria Chelaru, Marius Rusu, Alin Gheorghiu.

Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, prezentat în anul 2012 la Festivalul  Teatrelor de Păpuşi şi Marionete, ediţia a XI-a, organizat de Teatrul de Păpuşi “Puck” din Cluj–Napoca a fost distins cu  Premiul pentru mânuire acordat d-nei Aurica Dobrescu pentru personajul „vulpea”.

Biletele le puteţi achiziționa în perioada 15-30 aprilie 2021, de aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.3 °
73 %
2.6kmh
3 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...