marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTTânără anchetată penal după aventuri pe patru roți

Tânără anchetată penal după aventuri pe patru roți

O tânără care a plecat la o plimbare cu mașina, cu toate că nu avea permis de conducere, a fost prinsă în trafic de polițiști. În vârstă de 22 de ani, tânăra din comuna Hudești a urcat duminică, pe 18 aprilie a.c., la volanul unui autoturism și a plecat la drum. Doar că aventura ei nu a ținut prea mult pentru că, pe drumul comunal DC 84, din comuna Concești, ea a fost oprită de un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului Darabani, aflat în misiune.

Când i s-au solicitat documentele, tânăra a recunoscut că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acuzată de conducere fără permis, falsa șoferiță s-a ales cu un dosar penal, iar la finalul anchetei riscă să fie trimisă în judecată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.3 °
73 %
2.6kmh
3 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...