Povestea vorbei – „Alo!”

0

La fiecare apel telefonic, termenul „alo” este pe buzele tuturor. Rostit pe un ton solemn, ceremonios, sau strigat și eventual însoțit de un scurt „da”, interjecția este rostită zilnic, în diverse limbi, de miliarde de ori. Dar de unde vine și de ce este folosită doar în cadrul convorbirilor telefonice? Este ceea ce încercăm să vă prezentăm în rândurile următoare. Pentru aceasta, după cum v-am obișnuit deja, trebuie să ne întoarcem în timp pentru câteva clipe. Suntem în secolul al XIX-lea, mai precis în martie 1876. Un american de origine scoțiană, pe nume Alexander Graham Bell, lucra de mai bine de un an la un prototip numit „vibrafon”, strămoșul telefonului nostru. Bell era convins că dispozitivul său putea transmite undele sonore și să inițieze, astfel, o scurtă conversație de la distanță. Pe 7 martie Bell obține brevetul pentru aparat și pe 10 martie, la Boston, reușește, în cele din urmă, să spună celebrele cuvinte: „Domnule Watson, vreți să veniți în biroul meu, vă rog”? Prin acest experiment, Bell devine creatorul oficial al telefonului. Dar, după cum ați observat, în scurta sa intervenție nu e menționat cuvântul „alo”. Se pare că Graham Bell ar fi propus ca inițierea convorbirilor telefonice să fie făcută prin cuvântul „ahoy”, o interjecție folosită de marinarii englezi pentru a semnala o ambarcațiune, dar și o formulă de salut între marinari, derivând din cuvântul vechi englez „hoy”, care a dat formula prescurtată de salut „hi”. În 1877, întrebat fiind care ar fi cea mai potrivită formulă de deschidere a unei convorbiri telefonice, marele inventator american Thomas Alva Edison ar fi propus cuvântul „Halloo”, o interjecție folosită de englezi la vânătoarea de vulpi. Tot Edison, însă, ar fi recunoscut că de fapt primul care a rostit cuvântul, în forma „hallom”, a fost asistentul său, Ditroi Tivadar Puskás, un secui al cărui tată era originar din localitatea transilvană Ditrău, situată pe râul cu același nume din județul Harghita. Testând noua invenție, telefonul, din două camere diferite, secuiul ar fi răspuns apelului inițiat de Edison prin cuvântul „hallom”, care în maghiară înseamnă „aud”. Cert este că în anul 1879, când a fost instalată prima centrală telefonică la Paris, formula „Hallos” era deja folosită, așa după cum observă informaticianul francez Georges Planelles în lucrarea sa „Les 1001 expressions préférées des Français”. „Conexiunea dintre oameni se face prin hallos de la halloo”, arată autorul. Prin urmare, expresia s-a răspândit odată cu invenția pe care o însoțea însă, atenție, nu s-a născut la capătul telefonului. Cu mult înainte, Shakespeare folosise expresia în tragedia sa, „Coriolanus”: „Dacă zbor, Marcius, /strigă la mine („Halloo me”, în original) ca la un iepure”. Se crede că termenul provine din interjecția „hallóo”, o exclamație folosită pentru a stârni câinii la vânătoare, pentru a atrage atenția cuiva, pentru a stârni vânatul ca atare sau pentru a crea o surpriză. De unde provine cuvântul? Se pare că ar deriva din cuvântul englezesc „hallow”, el însuși obținut din verbul anglo-normand „halloer”, adică „a urmări ceva sau o persoană strigând către ea”. Verbul și-ar avea originea în secolul al XI-lea, printre ciobanii normanzi stabiliți în Anglia, care îl foloseau, ca interjecție, atât pentru a-și regrupa turmele de oi răzlețite (românii au, pentru cai și boi sau vaci, interjecții precum hăis, cea, dii etc.), cât și ca o chemare pentru a atrage atenția altor păstori. Astăzi, cuvântul a dat formula clasică de salut a englezilor, „Hello!”, dar și cuvântul cu care debutează convorbirile lor telefonice. Noi, românii, spunem „Alo!”, în unele țări de limbă spaniolă, precum Mexicul, se spune „Bueno”!, un reflex al pionieratului convorbirilor telefonice, când deranjamentele erau frecvente și interlocutorii rosteau acest cuvânt spre a se asigura că sunt auziți. Italienii încep convorbirile telefonice prin cuvântul „Pronto” („Gata”), adică „Spune-mi repede, nu-mi pierde timpul”, asta de pe timpurile în care o convorbire telefonică înghițea destui bani.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Cuvântul „Ahoy!” apare prima dată în 1828, în traducerile germane ale operelor scriitorului american James Fenimore Cooper, fiind tradus în germană ca însemnând „Cine este acolo?” În imagine, un portret al scriitorului, în uniformă navală

Camera experimentală a centralei telefonice inventate de secuiul transilvănean Ditro Tivadar Puskás, unul dintre colaboratorii lui Edison. Este creditat cu inventarea primei centrale telefonice, dar dovezile clare lipsesc

Graham Bell vorbind la telefon

Prima pagină a “Tragediei lui Coriolan”, din primul folio (colecția a pieselor de teatru) al pieselor lui Shakespeare, publicat în 1623. La un moment dat, unul dintrer personaje rostește expresia „ halloo me”, adică „țipă la mine ca la un iepure” („halloo!” era interjecția prin care erau scoși iepurii din ascunzișuri)

Deja ai votat!