vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTProhibiția la pescuit aduce controale pe cursurile de apă

Prohibiția la pescuit aduce controale pe cursurile de apă

Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au organizat joi, 22 aprilie a.c., o acțiune de control pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile ordinului comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor privind perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2021.

În urma verificărilor efectuate în teren, echipele de control au aplicat o sancțiune principală în valoare de 1.000 lei și o sancțiune complementară de suspendare pe o perioadă de 90 de zile a permisului de pescuit.

Acțiunile de inspecție și control s-au desfășurat pe cursul râului Siret, Acumulările Rogojești și Bucecea, pârâul Morișca, Acumularea Rai, atât pe mal cât și pe suprafața luciului de apă, cu sprijin logistic din partea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani. Potrivit ordinului comun, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial până în data de 7 iunie 2021, inclusiv.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...