Iordache Iurașcu, „năzdrăvanul”

0
1

Nașterea fiului său mai mare, Iordache, stolnicul Vasile Iurașcu o consemna în „Mărgăritare” (în care va nota și alte lucruri cu referire la familia sa): „Să se știe că la anul 1805 sept. în 10 au născut pe fiul meu Iordache, miercuri sara, la două ceasuri de noapte” (I.D. Marin,  Eminescu la Ipotești, Iași, 1979, p. 50).

Deși nu face alte consemnări despre Iordache, e de presupus că stolnicul l-a trimis la școli, cum a făcut cu ceilalți fii ai săi, Costache și Iancu, care, în ianuarie 1824, se aflau la școală la Cernăuți, după cum notează stolnicul în aceeași carte. Era favoritul Donțului, bunicului său după mamă, după mărturisirile lui Matei Eminescu.

Cu frații săi, Iordache se pare că face notă discordantă. Poate, doar maica Fevronia îi va semănă într-un fel. Despre ambii, își amintea, în scrisorile sale, Matei Eminescu: „Iorgu năzdrăvan mare, și cam plesnit cu leucă ca și Fevronia, căci cred că vei fi auzit  că Fevroniei îi zicea mănăstirea Iurășceasca cea nebună”. Și tot Matei relatează una dintre întâmplările lui Iordache: „Acest Iorgu Iurașcă la o vînătoare (goană) de iarnă, avînd ca pe atunci pușcă cu cremene, a pus din imprudență mîna deasupra țăvei, și precum cocoșul era dechis, s-a slobozit din întîmplare pușca și i-a sfărîmat  palma dreaptă, rămăsese schilod”.

Stolnicul intervine la Mitropolitul Veniamin să-l primească pe Iorgu la mănăstire

Că era „năzdravăn” și pus pe „isprăvi” o confirmă documentele de epocă. Pe Vasile Iurașcu – e de presupus – îl adusese la disperare, încât, pe 8 februarie 1837, stolnicul intervine pe lângă Mitropolitul Veniamin să-l trimită pe fiul său, Iorgu, la „săhăstria Secului spre îndreptare”: „Îndepărtare unui legiut fiu al meu (anume Iorgu), dela datoriile cătră născătorii săi părinți și orbire simțirilor cătră sfânta și pravoslavnica credință, desrădăcindând puterile răbădrii, m-au adus la desnădăjduire încă voi pute iconomisî a nu să da în priveliște faptele sale și a mai păstra iubire de fiu, pentru care mustrându-mă totodată și cugetul că nu cumva din acele nenorocite încungiurări să intre în primejdie de perzare și sufletul. Pătruns din ce mai mare durere întru jalnica me stare, plecat vă supuiu la cunoștința Înalt Preosfințiilor Voastre cum că pomenitu meu fiu de multă vreme cuprinsu fiind de întunericul orbirii, de dreaptă judecată, am suferit dela dânsul atât eu cât și maică-sa în nenumărate rânduri, feluri de atacuri și ocări ne iertate de pravile nu să le sufere părinți dela fiu, dar nici mai străin de sânge și nații, cu așa ticăloasă cugetare pără când au îndrăznit  și cu mâinile înarmate a să rădica asupră-mi și pe toate pără acum mângâindu-mă cu nădejde că cu liniștite chipuri și părințăști sfaturi, ar puti lua îndreptare, le am acoperit dar în zădar mi-au fost căci și acum privesc, când vrâsta lui este trecută de 30 ani, că nărăvirea sa ce ră în loc să să desrădăcineză, încă merge cu sporire pentru a căruia îndreptare ne putînd găsi altă închipuire de cât ca prin mijlocire Înalt Preosfințiilor Voastre, să să triimată la săhăstria Săcului, unde să fii periorisit pără va lua sufletească vindecari și va veni în dreapta cunoștință a datoriilor sale” („Ioan Neculce. Buletinul muzeului municipal din Iași”, facs. 4, 1924, p. 206).

Dascălul satului, bătut de Iorgu Iuraşcu

Se liniștise Iorgu în raport cu părintele său sau îi trecuse supărarea stolnicului, nu se știe. Dar, pe 12 octombrie 1838, câțiva locuitori din Icușani mărturiseau despre bătaia pe care o luase de la Iorgu Iurașcu dascălul satului, Iordachi Botizatu, care învăța „copiii de un an de zili, tocmit fiind de sfinția sa părintele arhimandrit sfintei mănăstiri Vorona”:

Rădicîndu-și dumnealui Iorgu Iurașc dintr-o casă ci esti a sfintei mănăstiri, au mers dascălul ca să așăzi școala acolo, neștiind că dumnealui Iorgu să afla acolo în casă, l-au găsit pi dumnealui dormind pi un pat cu șaoa supt cap, iar în casă nu era măcar o mătură, căci să înțălegi că au fost rădicat tot. Și văzînd numitul dascăl că să află dormind în casă, au ieșit afară și au strigat pi băieți ca să să întoarcă înapoi. Atunce dumnealui Iorgu au ieșit  din casă cu on ciomag în mînă, ciotoros, și au pălit o dată pi numitul dascăl, suduindu-l în cruci și zicînd că el îl scoate din casă și dascălul îndată au și picat gios și dînd numai din mîni. Apoi, pi urmă, de cîti ori au mai dat nu știm, și într-o tîrzii vreme au venit dăscălița și cu copiii cari învață, l-au luat în părăngă și l-au dus acasă plin de sîngi ca un bou”. Pe seama acestui fapt, la judecătoria Botoșani, a fost deschis și un dosar (l-am califica astăzi, probabil, „pentru vătămare din culpă”), dar procesul nu a avut loc: Iorgu Iurașc, „încălecînd pe cal «s-a făcut nevăzut»”, în dosar intervenind, probabil, și stolnicul, care era atunci asesor la Judecătoria Botoșani (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 55).

Probabil, în 1848, la 43 de ani, Iordache Iurașcu, unchiul lui Eminescu, se stingea de holeră.

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

 

Deja ai votat!