spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTAcţiuni pentru combaterea pandemiei

Acţiuni pentru combaterea pandemiei

În perioada 23-25 aprilie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de de alertă.

În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 26 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu, cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 150 de locații de interes. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale,  valoarea totală a acestora fiind de 30.000 de lei.

De asemenea, au fost verificate zilnic, în medie, 1.300 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...