joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDrumuri vitale întârziate de același constructor

Drumuri vitale întârziate de același constructor

Două drumuri extrem de importante pentru județul Botoșani au ajuns să fie ținute în șah de o asociere de firme implicată până acum în mai multe scandaluri. Este vorba de tronsonul II din Drumul Strategic și de drumul național Botoșani – Târgu Frumos, iar elementul comun este asocierea dintre firmele Aqua Park SRL Piatra Neamț și Mavgo Holding SRL Bacău.

În cazul Drumului Strategic, cele două firme s-au înscris la licitație într-o asociere din care face parte și o societate din Bulgaria, Hydrostoy AD. Inițial, asocierea s-a clasat pe locul III, lucrarea fiind adjudecată de Conrec SA, în asociere cu o firmă din Timișoara și o alta din Spania. Doar că rezultatul a fost contestat, iar în urma analizelor societatea Conrec a fost descalificată. Prin urmare, luna aceasta membrii comisiei de achiziții din cadrul CJ a făcut o nouă evaluare a ofertelor, lucrările fiind adjudecate de firmele plasate pe locul II.

Contestaţie pentru tronsonul II din drumul strategic

Dacă pe tronsoanele I și III nu au fost niciun fel de probleme, CJ semnând săptămâna trecută contractele de executare a lucrărilor cu reprezentanții constructorilor, pe lotul II, care este cel mai lung și cel mai important, fiind axul central, măsurând 51,194 kilometri între Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, rezultatul licitației a fost contestat de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc Neamț – Hydrostoy AD Bulgaria, care formulase contestație anul trecut.

Acum, asocierea a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire din 9 aprilie a.c., anularea adresei de comunicare a rezultatului, reluarea procedurii de evaluare și selecție a ofertelor și declararea ca neconformă a ofertei depusă de asocierea condusă de societatea Cornell s Floor SRL Botoșani, care fusese declarată câștigătoare. Prin urmare, dosarul licitației pentru acest tronson va ajunge din nou la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, procedura întârziind și mai mult data de începere a lucrărilor de modernizare pe acest tronson drum.

„Contestația va fi analizată de specialiștii din cadrul CJ și vom face toate demersurile legale să avem un rezultat cât mai repede cu putință”, spunea săptămâna trecută Doina Federovici (PSD), președintele CJ Botoșani.

Probleme şi la Botoșani – Târgu Frumos

Cât privește drumul național Botoșani – Târgu Frumos, licitația privind executarea lucrărilor de modernizare a fost câștigată de asocierea Aqua Parc SRL – Mavgo Holding SRL – Vahostav – SK a.s. – Trameco SA, primele două firme fiind fix cele care au contestat licitația la Drumul Strategic. Este drept într-o altă ordine. Doar că, deși toată lumea se aștepta ca lucrările să înceapă din această primăvară, lucrurile stagnează. Și asta din cauza problemelor descoperite în documentele depuse de societate pentru obținerea unor avize.

În fapt, în documentele trimise către Ministerul Transporturilor, cei de la firmă s-au folosit de niște acte mai vechi copiate pur și simplu dintr-un alt dosar privind o investiție mai veche. Astfel, potrivit unor surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (n.r. – care este beneficiarul lucrării), în loc să facă trimitere la lucrările care urmează să fie executate pe drumul național 28 B, adică indicativul drumului Botoșani – Târgu Frumos, în acte era menționat drumul național 15. Prin urmare, documentația a fost restituită pentru refacerea actelor, doar că acest lucru a întârziat demararea lucrărilor.

„Indiferent ce spun unii și alții, în Ministerul Transporturilor sunt ingineri foarte bine pregătiți, iar aceste inadvertențe au fost observate imediat. Nu știu ce și-au închipuit – că documentele nu vor fi verificate, că va fi o formalitate – dar nu ne putem juca cu astfel de informații. Problema este că aceste greșeli au blocat lucrările mult așteptate de oameni, iar șoferii care circulă pe acest drum nu înjură constructorul, ci administratorul de drum. Noi chiar ne dorim de foarte mult timp realizarea acestor lucrări, dar apar probleme de unde nu te aștepți și care nu mai țin de noi”, a spus un angajat din cadrul CNAIR.

Firmă abonată la contracte cu statul

Societatea Aqua Parc SRL, controlată de omul de afaceri Gheorghe Vlasie, figurează pe site-ul de achiziții publice ca fiind un operator mic, însă, potrivit presei locale nemțene și naționale, firma a primit numeroase contracte cu statul, având o ascensiune fulminantă în ultimii ani. La fel, și societatea Mavgo Holding SRL ar fi controlată, prin interpuși, tot de Gheorghe Vlasie, care ar fi rudă cu președintele Consiliului Județean Neamț, baronul PSD Ionel Arsenie.

Printre contractele pe care le are în desfășurare este și celebru drum DN 15, care leagă Târgu Neamț de Bicaz pe malul lacului Izvorul Muntelui prin Poiana Largului. Acest contract a iscat un adevărat scandal între fosta conducere a Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, reprezentată de social-democratul ieșean Ovidiu Laicu, și ministrul liberal al Transporturilor, Lucian Bode, care l-a acuzat că a acordat lucrarea prin negociere directă unui asocieri conduse de Aqua Parc. Aceasta a fost finanțată generos din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului. În urma acestui scandal, Ovidiu Laicu a fost demis de la șefia DRDP Iași.

În iunie 2016, DIICOT Neamț a trimis în judecată 11 persoane, printre care şi Gheorghe Vlasie, dosarul aflându-se şi în prezent pe rolul Tribunalului Neamț. Acuzațiile sunt că Gheorghe Vlasie ar fi aderat la un grup infracțional organizat care se ocupa cu evaziunea fiscală și spălarea de bani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...