Povestea vorbei – „A trăi pe picior mare”

0

Spunem despre cineva care duce un trai îmbelșugat, care are o viață de huzur, care nu se uită la cheltuieli în dauna confortului, oricât de mari ar fi acestea, că „trăiește pe picior mare”. Nu se știe exact de când s-a răspândit folosirea acestei expresii, dar practica de la care a plecat expresia poate fi localizată în spațiu și timp. Pentru aceasta trebuie să coborâm în Franța și Anglia din jurul anului 1200. În acele vremuri, plecând din Franța și Anglia, o modă ciudată se răspândește într-o bună parte din Europa occidentală: bărbați și femei, deopotrivă, se încalță cu niște pantofi caraghioși, cel puțin pentru noi, cei de astăzi, pantofi având capete lungi și conice. Noua modă vestimentară se răspândește tot mai mult în rândurile nobilimii și ale capetelor încoronate, așa încât după doar câteva decenii vârfurile pantofilor ajungeau să măsoare și 50 de cm! Englezii vor spune acestor încălțări „crackow” (numele englezesc al Cracoviei), în timp ce francezii le vor numi „poulaine”, femininul cuvântului „poulain”, însemnând mânz, dar și echivalent, în epocă, pentru „polonais”, adică polonez. Așadar, la prima vedere, patria acestor încălțări pare a fi Polonia. Există două versiuni asupra contextului istoric ce a generat noua modă. Conform uneia dintre ele, practica a fost lansată de contele de Anjou, Geoffroy Plantagenet, francez dar întemeietor al dinastiei Plantageneților, fiind tatăl viitorului rege al Angliei, Henric al II-lea Plantagenetul (1154-1189). Pentru a-și masca diformitatea de la capătul unuia dintre picioare, acesta a ales să poarte acest gen de încălțări, iar în scurt timp nobilii au adoptat noua modă, mărimea pantofilor devenind un semn de distincție. În funcție de poziția în ierarhia socială, acești pantofi măsurau circa două picioare (aproximativ 61 de cm), în cazul prinților și marilor seniori, un picior (30,48 cm), pentru nenobilii bogați și jumătate de picior (15,24 cm), în cazul oamenilor de rând. A doua posibilă explicație a apariției acestor încălțări se leagă de echipamentul cavalerului medieval. Pentru protecția labei piciorului, cavalerii purtau așa-numitele „sollerete”, bucăți de armură metalică articulate prin nituire. Forma lor alungită permitea un echilibru mai bun în prin fixarea în scările șeii, iar unele modele aveau chiar vârful alungit în jos, ceea ce dădea un plus de echilibru călărețului, dar făcea mersul pe jos imposibil. Chiar dacă erau scumpi și urâți, acești pantofi se vindeau ca pâinea caldă. Vârfurile acestor încălțări puteau fi lăsate libere, bătând pământul în timpul mersului, sau erau ridicate cu ajutorul unui lanț metalic atașat lângă genunchi. Cu cât deținătorul ocupa o poziție mai înaltă, cu atât vârful era mai lung. Pentru a-i asigura rigiditatea, vârful era umplut cu cânepă sau cu mușchi de pe copaci. Erau foarte scumpi, fiind lucrați cu migală din piele de cea mai bună calitate, dar cu cât erau mai scumpi, cu atât deveneau mai populari în rândurile nobilimii. Cele mai rafinate modele erau brodate în mătase și aveau frumoase modele florale sau decorative. Pentru a face vârful cât mai rigid se foloseau fanoane (lame cornoase de pe maxilarul superior al balenelor). Într-o societate foarte ierarhizată, cum era cea medievală, încălțările devin veritabili markeri sociali, servind la etalarea puterii și a bogăției celor care le purtau. De-a lungul anilor, vârfurile pantofilor devin tot mai lungi și apar conotațiile sexuale. A avea un apendice uriaș la capătul piciorului era un semn de virilitate pentru purtător, ceea ce era o aluzie nepermisă de Biserică. Clerul va dezaproba această modă care desfigura trupul uman, creație A Lui Dumnezeu, așa încât Conciliile de la Paris, din 1212 și Angers, din 1365 și 1368, vor condamna folosirea lor. Prin ordonanța regală din 1368, regele francez Carol al V-lea interzice acest model de pantofi, dar ei vor mai fi purtați până prin 1480. Cel care-i va interzice și în Anglia, în 1463, va fi regele Henric al VIII-lea. După mai bine de 250 de ani, aceste încălțări dispar, fiind înlocuite cu altele, cu botul lat sau pătrat sau având tocuri. A rămas până astăzi doar expresia „ a trăi pe picior mare”!

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Poulaines. Detaliu de pe un manuscris medieval din secolul al XV-lea

Banchet la pakatul regelui Yon. Ilustrație extrasă dintr-un manuscris medieval datînd din 1462-1470.

Diferite modele de „poulaines” medieval

 

Sollerretă purtată de cavalerii medievali, pentru protejarea labei piciorului și un echilibru mai bun în șa. Potrivit unor opinii, de la ele ar deriva și încălțările făcute din piele folosite la mers.

Deja ai votat!