spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTSăptămâna Patimilor, astăzi - Miercurea Mare

Săptămâna Patimilor, astăzi – Miercurea Mare

Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.

În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase, care, cu mare căinţă, smerenie şi cu multe lacrimi, aducând mir de mare preţ pentru a-L unge pe Hristos, devine mironosiţă.

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus

Tot în Miercurea Mare a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos, de către Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii săi, pentru 30 de arginţi. Iuda l-a vândut pe Hristos fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă.

Vânzarea făcută de Iuda a făcut ca Biserica să rânduiască ziua de miercuri ca zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit, acestea fiind cele două zile ale săptămânii în care creştinii trebuie să postească de-a lungul întregului an.

Miercurea Mare ne apropie și mai mult de Sfintele Paști.

Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...