vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTZiua Veteranilor de Război sărbătorită prin ceremoniale militare și religioase

Ziua Veteranilor de Război sărbătorită prin ceremoniale militare și religioase

Ziua Veteranilor de Război, marcată în fiecare an pe 29 aprilie, a fost sărbătorită și la Botoșani printr-o suită de ceremonii militare și religioase organizate în cadrul UM 01251. La festivitățile militare au participat prefectul Dan Nechifor, dar și alți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Primăriei municipiului Botoșani și Consiliului Județean.

„Dragi veterani de război, cunoaștem patriotismul de care ați dat dovadă pe câmpurile de luptă, sacrificându-vă tinerețea și sănătatea pentru apărarea sfintei noastre patrii – România. V-ați respectat întocmai jurământul militar depus în fața drapelului de luptă și a comandanților, contribuind din plin la victoriile armatei noastre pe câmpurile de bătaie. Pentru faptele mai sus amintite și altele, Comitetul Filialei Asociației Naționale a Veteranilor de Război județul Botoșani, cu ocazia Zilei veteranilor de război – 29 aprilie, vă dorește ca bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate, numai bucurii și mulțumire sufletească, împreună cu toți cei dragi ai dumneavoastră. Sperăm ca şi de acum înainte să vă putem sărbători încă mulți ani. Pentru cei care nu mai sunt printre noi – Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a transmis colonelul în rezervă Gheorghe Jalbă, președintele filialei botoșănene a Asociației Naționale a Veteranilor de Război

Titlul de “Veteran de Război” a fost instituit de Regele Carol I Ia 29 aprilie1902, în baza prevederilor Convenției de la Geneva din 1870. Era onorat, astfel, eroismul combatanților din redutele Războiului de Independență. Din 2007, ziua a devenit a tuturor veteranilor de război.

Ceremonii dedicate acestei zile au loc în toată țară.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...