sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTConsilierii municipali au aprobat impozitele şi taxele locale pe anul 2022

Consilierii municipali au aprobat impozitele şi taxele locale pe anul 2022

Consilierii municipali botoşăneni au stabilit prin vot impozitele şi taxele locale pentru anul 2022. Astfel, impozitele şi taxele în sumă fixă au fost majorate cu 2,6%, reprezentând rata inflaţiei pe anul 2020.

Impozitul pe mijloacele de transport a fost indexat cu rata inflaţiei, la care s-a aplicat o cotă de 5% la mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, remorci, semiremorci, rulote şi mijloace de transport pe apă. Pentru că municipalitatea încurajează mijloacele de transport nepoluante, pentru mijloacele de transport hibride s-a aprobat reducerea cu 95% a impozitului, cu precizarea că, potrivit Codului Fiscal, la această categorie s-a reglementat o reducere de minim 50%.

Modificări la impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădirile rezidenţiale şi clădirile anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice, reglementat a se stabili cu o cotă cuprinsă între 0,08% şi 0,2%, cu posibilitatea de majorare pe plan local cu până la 50%, a fost stabilit la nivelul de 0,085%.

La impozitul pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, exclusiv pentru clădirile utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, s-a aplicat o cotă de 0,45%, asupra valorii impozabile.

Impozitul pe clădirile rezidenţiale ale persoanelor juridice, reglementat a se stabili cu o cotă cuprinsă între 0,08% şi 0,2%, cu posibilitatea majorării pe plan local cu până la 50%, a fost votat la nivelul de 0,11%.

Impozitul pe clădirile nerezidenţale, cu excepţia clădirilor utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, a fost stabilit cu cota de 1,3%, la care s-a aplicat o cotă adiţională de 5% care este în competenţa de aprobare a Consiliului Local.

Impozitul pe terenul intravilan şi extravilan datorat de persoanele fizice şi juridice, se propune, diferenţiat pe zone, la nivelul stabilit pentru anul 2021, indexat cu rata inflaţiei de 2,6%.

Contribuabilii, persoane fizice şi juridice, care vor achita impozitul pe teren, impozitul pe clădiri şi pe mijloace auto până la 31 martie 2021 vor beneficia de o bonificaţie de 10%. Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi pe mijloacele de transport, datorat bugetului local de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, de până la 50 de lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată, fără bonificaţie.

Impozite majorate pentru clădirile şi terenurile neîngrijite

Impozitul pe clădiri neîngrijite a fost majorat cu 200%, iar cel pentru terenurile neîngrijite cu 100%. Clădirile şi terenurile pentru care urmează a se aplica această majorare vor fi stabilite prin hotărâri de Consiliu Local, care au caracter individual.

Măsura este votată în fiecare an, începând cu anul 2016, însă până la această dată nici un proprietar de teren sau clădire nu a plătit impozitul majorat.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...