marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTUn consilier municipal liberal a cerut tarabe sociale în Piaţa Centrală

Un consilier municipal liberal a cerut tarabe sociale în Piaţa Centrală

În ultima şedinţă a deliberativului local, consilierul liberal Maricel Maxim a adus în atenţia aleşilor locali situaţia botoşănenilor care vând în Piaţa Centrală produse din propria gospodărie.  „Avem o problemă în Piața Centrală. Sunt persoane fizice care vând diverse produse alimentare, respectiv urzici sau foi din viță de vie, produse din propria gospodărie și stau la intrarea în piață, lângă parcarea de la Carrefour și aș dori să găsiți o soluție, în sensul în care să fie tarabe sociale la care să poată sta și acești oameni, într-un mod cât de cât decent”, a spus Maricel Maxim.

Cosmin Andrei, primarul municipiului, a arătat că “a fost o efervescenţă cu acele tarabe sociale pe care le-a prezentat primarul Sectorului 5, care s-au bucurat de mare succes“. „Putem analiza să facem acest lucru şi la Botoşani. Comercianţii la care aţi făcut referire sunt în afara pieţei şi cred că au fost toleraţi, au mai fost sancţionaţi, dar trebuie să găsim un cadru legal şi până acum, vă spun de ce nu s-a găsit. Vindeau, atunci când era sezonul, ciuperci. Nu putea Urban Serv, societatea care administra piaţa şi nu va putea nici Serviciul Public de Administrare a Pieţelor, Oborului şi Cimitirelor, să le pună la dispoziţie o tarabă pentru că nu au documente de provenienţă şi nu pot garanta că acele produse sunt conforme şi sunt bune pentru sănătatea populaţiei. Chiar dacă sunt, nu pot obţine aceste documente. Dacă nu au documente, nu pot sta la tarabă. Acesta este motivul din care comercianţii erau în afara pieţei. Acolo unde i-aţi văzut dumneavoastră, nu mai este Piaţa Centrală, este domeniul privat al municipiului Botoşani, cu cale de acces, parcare. Deci ei nu mai sunt în piaţă. Asta nu înseamnă că nu putem găsi un cadru şi pentru ei şi o să-i rog pe colegii de la SPAPOC să analizeze o variantă astfel încât să-i tratăm cu respect”, a declarat primarul municipiului.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...