sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTPreot Cornel Aniţulesei - "Întreaga creaţie a lui Dumnezeu a participat la...

Preot Cornel Aniţulesei – „Întreaga creaţie a lui Dumnezeu a participat la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos”

Zeci de localinici din comuna Gorbăneşti au participat aseară la slujba oficiată în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. „Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-am revăzut din nou. Anul acesta a rânduit bunul Dumnezeu ca să ne revedem din nou în biserică, într-o formă mai restrânsă, poate mai cu frică unii faţă de alţii, respectând nişte reguli. Să ne călăuzească această lumină a bucuriei învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Este o zi atât de frumoasă, o sărbătoare atât de mare, care ne face pe noi oamenii să fim altfel. Şi aşa ar trebui să fim duminică de duminică. Aş fi bucuros să fiţi duminică de duminică în biserică, ca la înviere, dar să ştiţi că această bucurie a Mântuitorului Iisus Hristos a umplut cerul şi pământul, nu numai pe noi, oamenii, cât şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Întreaga creaţie a lui Dumnezeu a participat la pătimirea Mântuitorului Iisus Hristos. Astăzi, vă mărturisesc, că întreaga creaţie a lui Dumnezeu a participat la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Şi păsările şi animalele, întreaga creaţie a lui Dumnezeu se bucură de Învierea Sa”, a spus preotul paroh Cornel Aniţulesei.

„Noi mărturisim că Mântuitorul Iisus Hristos a înviat din morţi”

El a amintit că, aşa după cum spune Sfântul Apostol Pavel, „dacă Mântuitorul nu ar fi înviat din morţi, zadarnică ar fi credinţa noastră”. „Hristos a înviat din morţi, nu pentru cei care nu cred, pentru cei care cred. Aşadar, noi suntem astăzi cei care mărturisim că Mântuitorul Isus Hristos a înviat din morţi. Chiar dacă nu am fost atunci, acolo, astăzi, prin participarea la Sfânta Liturghie, mărturisim acest mare eveniment, al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Rugăm pe Hristos Domnul, care a înviat din morţi, să lumineze minţile noaste, să urmeze paşii noştri pe tot parcursul vieţii noastre această bucurie, lumina Învierii mântuitorului Isus Hristos. Ne prindem de ea şi alergăm după ea. Şi avem nevoie de lumină să ne străjuiască şi aici pe pământ şi în cealaltă parte, când vom păşi în împărăşia lui Dumnezeu, spre a Sa slavă şi a noastră mântuire, în vecii vecilor, Amin!”, a concluzionat preotul paroh.

După slujbă, potrivit tradiţiei, credincioşii au format râuri de lumină, ducând lumina Învierii în casele lor.

Slujbe de pomenire pentru cei trecuţi la cele veşnice

Astăzi, în prima zi de Paști, tot potrivit tradiţiei, localnicii din Gorbăneşti au mers la cimitir, unde preotul paroh a oficiat slujbe de pomenire pentru cei plecaţi din această lume. Totodată, ei au dat de pomană cozonac, ouă roşii, dulciuri, cu respectarea regulilor impuse de actuala criză sanitară. „La ceas de mare sărbătoare, cinstim memoria celor care au trecut la cele veşnice”, a spus un localnic.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...