A treia zi de Paști se numeşte şi Marţea Albă. În Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor, sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.
În această zi se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui. În trecut, în ultima zi de sărbătoarea Paştelui, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite „Umblatul cu pasca“. Obiceiul datează din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Iisus Hristos. În unele zone ale ţării, în a treia de Paşti, finii obişnuiesc să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci.
A treia zi de Paşti este ziua în care femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte. De asemenea, în cea de-a treia zi, precum și în celelalte zile din Săptămâna Luminată, nu se fac parastase.
„Rugaţi-vă neîncetat”
În zi de sărbătoare, rugăciunea trebuie să ne însoţească.
„Rugăciunea este izvorul bucuriei. Omul cu frică de Dumnezeu și cu rugăciunea în minte și în inimă este un om fericit chiar dacă întâlneşte multe necazuri în viață. Suferința, încercările și vrăjmășiile nu lipsesc nici din viața creștinului. Prin credință și rugăciune, el are însă capacitatea de a trece mai ușor prin durere, o așază la picioarele Crucii și primește putere de a merge mai departe. Rugăciunea este o stare permanentă, dar nu în sensul că suntem îngenuncheați trupeşte la rugăciune tot timpul. Gândul că viața noastră este în mâna lui Dumnezeu este rugăciune neîncetată. Strădania de a împlini poruncile Domnului este rugăciune neîncetată. Grija de a avea o familie ancorată în valorile Evangheliei și de a lucra numai în conformitate cu cele cuprinse în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi înseamnă, de asemenea, rugăciune neîncetată. <Rugăciunea nu înseamnă numai a vorbi (cu Dumnezeu)>, spune marele duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. <Rugăciunea este un fapt permanent>. Rugăciunea neîncetată se arată atunci când <ai o stare de prezență continuă a lui Dumnezeu în conștiința ta. Asta este important: gândul la Dumnezeu, conștientizarea prezenței Lui. Asta este o rugăciune la îndemâna fiecăruia, indiferent cât de ocupat ar fi. […] Oricine poate și trebuie să se roage, spunând: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă pe mine, păcătosul!». Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu. […] Cum să ne gândim? Într‑o formă cât mai directă: «Doamne, iartă‑mă!», «Doamne, ajută‑mă!» […] Așa este rugăciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu”>.
Strădania de a trăi cu conștiința că Dumnezeu este totdeauna prezent aduce omului bucurie adâncă și o stare continuă de mulțumire”, se arată în Scrisoarea Pastorală a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
