duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTȘoferi beți - unul a ajuns în șanț cu mașina, altul într-un...

Șoferi beți – unul a ajuns în șanț cu mașina, altul într-un cap de pod

Doi șoferi care au urcat băuți la volan au fost protagoniștii a două accidente rutiere soldate cu pagube materiale. Ambele cazuri au fost înregistrate marți, pe 4 mai a.c.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflați în misiune pe drumul comunal DC 37, din comuna Todireni, au observat în șanțul de pe marginea drumului un autoturism al cărui conducător auto emana halenă alcoolică. La volan era un bărbat de 47 de ani din comuna Todireni, iar la controlul cu etilotestul rezultatul a indicat o îmbibație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Maşină izbită într-un cap de pod

La scurt timp, un bărbat de 65 de ani din comuna Todireni, în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 297 pe raza satului Cernești, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers împrejurare în care mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un cap de pod. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi s-au ales cu câte un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...