sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAccident grav într-o intersecţie problemă

Accident grav într-o intersecţie problemă

Două persoane au ajuns la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit, miercuri seară, în intersecția dintre străzile Victoriei și Ion Pillat. Un Mercedes cu numere de Hunedoara și un Volkwagen Caddy s-au lovit frontal după ce veneau de pe cele două străzi.

Din accident au rezultat două victime, dintre care una este minoră. La fața locului au ajuns echipaje de ambulanță, pompieri și poliție. Potrivit primelor informații de la polițiști, autturismul marca Mercedes, de culoare roşie, a pătruns pe culoarea roșie a semaforului, moment în care a fost lovit de autoturismul care a intrat în intersecţie în mod regulamentar. „Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...