Constructorii au preluat amplasamentele de pe Drumul Strategic

Oficialii Consiliului Județean și reprezentanții firmelor care au câștigat licitațiile pentru executarea loturilor I și III din drumul strategic au mers astăzi în teren și au semnat documentele pentru predarea și primirea amplasamentelor. Acest lucru echivalează cu începerea lucrărilor întrucât din acest moment constructorii au la dispoziție 24 de luni pentru a finaliza lucrările de modernizare. Zilele viitoare, firmele vor putea trece la organizarea de șantier, însă pentru acest lucru ele vor trebui să închirieze mai întâi o serie de suprafețe de teren de la primăriile comunale, unde vor fi aduse materialele și utilajele. Prin urmare, demararea efectivă a lucrărilor pentru realizarea carosabilului ar mai putea întârzia.

Pe primul lot, care măsoară 30 de kilometri, lucrările vor fi efectuate de asocierea Danlin XXL – Dragos Invest (județul Neamț), care va executa lucrarea pentru 94,4 milioane de lei fără TVA. Este vorba de porțiunea cuprinsă între Șipote (județul Iași) – Rediu-Răuseni-Călărași și ramificația Dângeni-Mihălășeni. În schimb, pe lotul III, cel cuprins între DN 29 D – Blândești – Sulița – Lunca – Todireni, lung de aproape 26 de kilometri, licitația a fost adjudecată de asocierea Frasinul – Dimex 2000 Company (județul Bistrița Năsăud). Aici valoarea lucrărilor va fi de 86,29 milioane de lei.

Cât privește lotul al II-lea, Răuseni – Todireni – Albești – Trușeşti – Dângeni – Hănești, rezultatul licitației a fost contestat. Acest tronson fusese câștigat de o asociere al cărei lider este Cornell”s Floor SRL, împreună cu cei de la Construct Com, Test Prima SRL Suceava și Autotehnorom Suceava, doar că asocierea Mavgo Holding Bacău – Aqua Parc Neamț – Hydrostoy AD Bulgaria a contestat procedura. Prin urmare, cel puțin pentru o perioadă, lucrările pe acest tronson vor întârzia.

Deși mulți privesc evenimentele de astăzi ca fiind un moment istoric, trebuie menționat faptul că povestea acestui așa zis drum strategic începe în urmă cu mai bine de cinci ani, adică în primăvara lui 2016. Drumul începea de la Șipote (jud. Iași) și se termina la Rădăuți Prut, dar traseul a fost redesenat și are acum trei ramificații. Primele două licitații au eșuat lamentabil, iar anul trecut a fost nevoie reactualizarea valorii lucrărilor și lotizarea traseului. În noiembrie 2020, conducerea CJ anunța atribuirea lucrărilor, câștigătoare fiind desemnată o asociere de firme condusă de Conrec. Au urmat o serie de contestații, iar câștigătorii au fost descalificați. Așa se face că abia anul acesta lucrările au fost adjudecate, nu și pentru lotul II unde a fost depusă o nouă contestație.

Cum lucrările trebuie efectuate până la finele lui 2023 (n.r. – întrucât în caz contrat CJ riscând să piardă finanțarea europeană), termenul este extrem de strâns, iar riscurile unui nou blocaj este destul de mare. Pe fondul amânărilor de la un an la altul, botoșănenii din sudul județului, sătui de promisiuni, au ieșit de două ori în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Asta pentru că în tot acest timp așa zisul drum strategic a fost mereu plin de gropi.

 

Deja ai votat!