vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTTermen limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul oferit cultivatorilor de usturoi

Termen limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul oferit cultivatorilor de usturoi

Cultivatorii de usturoi din judeţ mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a depune cereri pentru sprijinul financiar acordat în acest sector. Astfel, reprezentanţii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani anunță că termenul limită este data de 15 mai 2021, inclusiv.

Sprijinul financiar, acordat în baza Programului Usturoi 2020, este de 3.000 euro/ha cultivat cu usturoi, iar plata se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată, cu încadrarea în bugetul alocat pentru 2021. Anul trecut, în loc de 3.000 de euro la hectar, cât se preconiza la începutul anului, fermierii au primit numai 1.515 euro, scăderea fiind de 49,55%. Asta pentru că numărul fermierilor care au aplicat la program a crescut față de anii trecuți, iar bugetul trebuia drămuit astfel încât să ajungă la toți fermierii.

Cererile se depun la DAJ

Cererile se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județeană de către beneficiari, respectiv, producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi producători agricoli persoane juridice.

Pentru a fi consideraţi eligibili, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi şi să obţină o producţie de cel puţin trei tone la hectar. De asemenea aceştia trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii; să facă dovada producției realizate prin documente justificative şi să dețină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat cu tratamentele aplicate culturii.

“Valorificarea producției se face în perioada 15 iunie – 22 noiembrie, iar documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă valorificarea producției de usturoi se depun la Direcția Agricolă  Județeană BOTOȘANI până la data de 29 noiembrie. SÂMBĂTĂ – 15 mai 2021 – program 08.00 – 16.00 de primit cereri de la solicitanți !”, au transmis reprezentanţii Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani.

Botoşaniul fruntaş la cultivarea usturoiului 

Județul Botoşani figurează în prezent în top 10 la nivel național în ceea ce privește suprafețele cultivate cu usturoi.

Programul de sprijinire a cultivatorilor de usturoi a apărut după ce analizele au arătat că, în ultimii zece ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producţia de usturoi, în timp ce importurile au crescut semnificativ. În schimb, suprafeţele au început să crească, după acordarea subvenţiilor de 3.000 de euro la hectar.

Anul trecut, în total, în județ 109 producători au fost incluși în program, suprafața cultivată cu usturoi fiind de circa 100 de hectare. Banii, circa 680.000 de lei, au fost asigurați de Ministerul Agriculturii, iar plățile s-au făcut prin intermediul Direcției Agricole Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...