Telenovela cu numirea administratorilor Eltrans se mută în instanţă

Cosmin Andrei, primarul municipiului, a anunţat astăzi că municipalitatea a solicitat în instanţă revocarea procedurii de selecţie a administratorilor Eltrans. „Cerem suspendarea efectelor juridice ale raportului final privind procedura de recrutare şi selecţie (derulată anul trecut – n.r.), motivat de faptul că nu s-a respectat calendarul, sunt o serie de semne de întrebare asupra publicării acestui calendar, nu a fost consultat Consiliul Local, aşa cum spune legea, înaintea întocmirii planului de obiective pe care trebuie să-l îndeplinească cei care au participat. Avem dosar la Tribunalul Botoşani”, a declarat Cosmin Andrei.

Edilul a adăugat că scrisoarea de aşteptări trebuia publicată cu 30 de zile înainte de data concursului, lucru care nu s-a întâmplat. „Invocăm faptul că s-au încălcat principiile nediscriminării, publicităţii, tratamentului egal, transparenţei decizionale. Nu s-a consultat autoritatea publică. Declaraţiile de intenţie ale candidaţilor, pe care noi le-am cerut în nenumărate rânduri, au venit foarte târziu. Mai mult, o parte din ele nu au dată, iar altele nu au nici dată de înregistrare, doar au fost puse la dosar în prima jumătate a lunii septembrie. Invocăm faptul că acest drept de selecţie al CL s-a exprimat prin lipsa acordării unui vot. Asta înseamnă că nu am fost de acord cu administratorii propuşi de expertul independent”, a mai spus Cosmin Andrei.

Pe de altă parte, şi Prefectura se va adresa instanţei de contencios administrativ. Instituţia Prefectului a cerut ca hotărârea prin care au fost numiţi administratori provizorii la Eltrans să fie revocată, însă edilii nu vor da curs acestei solicitări. „Nu revocăm hotărârea, din moment ce ne-am adresat instanţei”, a concluzionat Cosmin Andrei.

Eltrans nu are CA  din octombrie 2020

Societatea Eltrans nu are Consiliu de Administraţie din 23 octombrie 2020. După derularea procedurii de selecţie, în septembrie 2020, expertul specializat în recrutare de personal a propus ca administratori să fie Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană şi Adrian Poclid. Alături de cei cinci, pe lista scurtă înaintată de expert se mai aflau Mihail Gheorghiu şi Simion Drelciuc. Social democraţii nu au fost de acord cu propunerile, dat fiind faptul că administratorii propuşi nu corespund politic, aceştia fiind membri PNL.

La începutul lunii aprilie au fost convocate două şedinţe, însă problema nu a fost clarificată. Consilierii liberali doreau să-i numească pe administratorii propuşi de expertul independent, în timp ce social democraţii doreau administratori provizorii. Pe 14 aprilie, în cadrul celei de a treia şedinţe extraordinare, au fost votaţi administratori provizorii Simion Drelciuc, Vasile Ciocan, Paula Berenţan, Cătălin Pădurariu şi Ana Florea. Votul a fost dat de aleşii locali PSD şi USR – PLUS, consilierii liberali şi Liviu Toma, de la Pro România, neparticipând la vot. Administratorii provizorii nu şi-au început activitatea deoarece Prefectura nu a dat aviz de legalitate pe respectiva hotărâre.

Noi probleme pentru Eltrans

Fără Consiliu de Administraţie, societatea Eltrans nu poate derula programul de investiţii pe acest an, prioritară fiind schimbarea unor parcometre în parcările cu plată. Societatea nu are nici buget şi nici nu va avea prea curând, deoarece proiectul de buget, înainte de a fi votat în CL, trebuie avizat de CA. Tot CA-ul ar trebui să aprobe o nouă reorganizare de personal.

Situaţia cu care ne confruntăm este fără precedent. Noi vrem să avem CA să putem debloca situaţia. Mai avem de făcut o reorganizare a personalului. Sunt cinci oameni care trebuie să plece. Ei au fost păstraţi pentru a aranja lucrurile la depou. Nu puteau să lase totul baltă şi să plece acasă. Iniţial, am stabilit ca aceşti colegi să lucreze încă şase luni, până în decembrie 2020. Cum nu avem CA, nu putem să finalizăm a doua etapă de reorganizare. Ei au rămas în unitate şi îi implicăm în activităţi administrative”, a explicat Victor Ivănescu, director general al Eltrans.

Deja ai votat!