Expoziţia „Portrete”, la Memorialul Ipoteşti (video)

Ieri, la Memorialul Ipotești a avut loc vernisarea expoziției Portrete, care îi are în prim-plan pe laureații Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu – Opera Omnia.

Expoziția include portretele poeților laureați din perioada 1991-2007: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanța Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu,  Șerban Foarță, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu.

Vernisajul, moderat de muzeograful Smaranda Berescu, a avut loc în prezența pictorului, care a realizat portretele laureaților, Florin Buciuleac. Prezentat de colegul său, actualmente șef serviciu muzeografie, Cotinel Munteanu, Florin Buciuleac a vorbit despre conceptul proiectului Portrete, împărtășind celor prezenți diverse situații pe care le-a avut cu poeții laureați în timpul pictării portretelor, care reprezintă și ele o parte din istoria vieții literare.

„Florin Buciuleac a absolvit Universitatea de Arte <George Enescu> din Iași, a activat ca muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române din aceeași localitate. I-a avut profesori pe marii artiști ieșeni: Ion Neagoe, Liviu Suhar, Dan Hatmanu, aceștia impregnându-i expresia figurilor realizate în tuș, pastel, creion sau cărbune. Despre portretele sale s-a scris în revistele: Convorbiri literare, Dacia literară, iar expozițiile sale au ajuns în diverse țări. Memorialul Ipotești deține o serie de portrete realizate de Florin Buciuleac în tehnica pastelului, tușului și în cărbune”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

Expoziția este însoțită și de un colaj de fotografii ale poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu – Opera Omnia, realizat de Liliana Grecu, cu susținerea lui Constantin Oneaga, care poate fi vizualizat pe totemul din Sala Portaluri a Muzeului tematic „Mihai Eminescu”.

Expoziţia „Portrete” este deschisă pentru public în perioada mai – iunie.

Deja ai votat!