vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTInspectoratul Şcolar a realizat Broşura "Admitere 2021"

Inspectoratul Şcolar a realizat Broşura „Admitere 2021”

Elevii din clasa a VIII-a vor primi în perioada următoare Broşura „Admitere 2021”. Broşura include informaţii necesare absolvenţilor de gimnaziu care, în acest an, după susţinerea probelor din cadrul Evaluării Naţionale, vor trăi emoţiile admiterii în liceu. Informaţiile sunt structurate pe trei secţiuni, respectiv admiterea în învăţământul liceal, admiterea în învăţământul profesional şi dual, lista unităţilor liceale şi planul de şcolarizare.

Broşura este deschisă de mesajul profesorului Daniel Botezatu, inspector şcolar general, adresat părinţilor şi elevilor. „Intrăm, în perioada imediat următoare, în poate cea mai importantă etapă a vieții dumneavoastră de elevi sau de părinți, admiterea în învățământul liceal. Această broșură are menirea de a vă ușura alegerea, prezentându-vă oferta educațională a instituțiilor de învățământ liceal din județul Botoșani. Aici veți găsi toate informațiile necesare, dar alegerea finală este a dumneavoastră. În numele instituției pe care o reprezint, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, al meu personal, vă doresc tuturor să vă regăsiți la profilul, specializarea și liceul pe care le doriți. Mult succes tuturor candidaților și vești bune pentru aceștia și părinții lor!”, a transmis oficialul.

2326 de locuri pentru repartizarea computerizată a elevilor

Numărul de locuri alocate pentru repartizarea computerizată este de 2.326, la care se adaugă 288 de locuri în liceele vocaţionale, 84 de locuri pentru învăţământul seral şi frecvenţă redusă, 54 de locuri în învăţământul liceal particular, 768 de locuri în învăţământul profesional de stat, 28 de locuri în învăţământul profesional dual, 48 în învăţământul profesional special şi 96 în învăţământul profesional particular. Locurile speciale pentru candidaţii romi se vor asigura peste numărul acordat prin planul de şcolarizare, în limita a două locuri suplimentare la clasă. Elevii au nevoie de recomandare scrisă care să ateste apartenenţe la etnia romilor. Totodată, sunt rezervate locuri pentru elevi cu cerinţe educaţionale speciale.

Broşura „Admitere 2020” poate fi consultată aici.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...