joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTJandarmi mobilizaţi pentru un protest eşuat (video)

Jandarmi mobilizaţi pentru un protest eşuat (video)

Jandarmii şi autorităţile locale s-au pregătit, sâmbătă, degeaba pentru o acțiune de protest care trebuia să aibă loc după-amiază în faţa Prefecturii.

Un profesor botoşănean a obținut autorizație pentru o manifestare de două ore în faţa Prefecturii, însă la ora stabilită nu a mai venit nimeni. Astfel, jandarmii care se aflau în dispozitiv pentru a asigura ordinea publică au stat două ore de pomană.

Profesorul Radu Benone Ciobanu, din cadrul Colegiului Național AT Laurian, a obținut autorizație pentru desfășurarea unei pichetări, în intervalul orar 15:00 – 17:00, pentru a protesta împotriva disriminării prin vaccinare, acuzând Guvernul şi diferite instituţii ale Statului, acuzând faptul că persoanele care se imunizează ar avea drepturi mai multe în comparație cu ceilalți români.

Pentru a face loc „protestatarilor”, de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, o bună parte a parcării din fața Palatului Administrativ a fost degajată de automobile și delimitată cu bandă alb-roșie și semne de circulație. De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) a dislocat la fața locului mai mulți angajați care să asigure ordinea.

Totul pentru nimic, însă. Asta pentru că la ora stabilită pentru începerea protestului, în perimetrul special creat nu se afla nimeni. Probabil bucuroşi ed eliminarea mai multor restricţii, începând chiar cu ziua de sâmbătă, botoşănenii au preferat să se plimbe prin parc, pe pietonal, sau să stea la terase.

După un sfert de oră, organizatorul protestului, care stătea retras în ărculeţul de la Primărie, a observat că nici măcr un botoşănean nu se arăta dornic de a protesta, astfel că a mers la jandarmi şi le-a spus că renunţă la protest, după care a făct stânga împrejur şi a părăsit zona. Chiar şi aşa, însă, jandarmii, destul de numeroşi, au fost păstraţi pe poziţii timp de două ore, cât a fost autorizat protestul.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...