Chiar dacă nu ştim astăzi, cu siguranţă, când anume au fost încredinţate veniturile Botoşanilor doamnelor Ţării Moldovei, faptul era cunoscut şi se păstrase de-a lungul anilor, dovadă fiind şi menţiunile lui Miron Costin („La Botuşani, de când venitul merge la cămara milostivirii ei, doamna, dregătorul nu se numeşte pârcălab, ci vornic”) şi Dimitrie Cantemir. În vremea lui Cantemir, Botoşanii erau un „târguşor din care doamna voievodului îşi trage veniturile, adunate de un cămăraş rânduit anume pentru această slujbă”. Cât despre administrarea târgului, Cantemir nota că la Botoşani, „târg în stăpânirea doamnei erau doi pârcălabi”, dar documentele îi vor aminti mereu ca vornici de Botoșani. Târziu, în epoca modernă, Manolache Drăghici, care prelua informaţii mai vechi de la Cantemir, afirma despre Botoşani că „să da doamnelor ţării ca o moşie spre trebuinţarea cheltuielii mărunte. Şi asupra căruia, cu părţile lui dimpregiur, rândui doamna ocârmuitor pe cămăraşul ei ca să adune venitul şi să-l ducă la dânsa”. Apanajul doamnei era constituit nu numai din târgul Botoşanilor, ci şi din ocolul aferent, acolo unde slujbaşii domneşti erau, câteodată, dublaţi de cei ai doamnei. De altfel, doamna avea, din timpuri foarte vechi, o serie de dregători numai ai ei, care formau o veritabilă curte, alcătuită după tipicul curţii domneşti propriu-zise, locul dregătorilor masculini fiind luat, începând cu secolul al XVII-lea, de către „jupânesele marilor dregători”. Dacă vornicii doamnei şi ceilalţi slujitori ai ei rezidau, în marea majoritate a timpului la curtea din cetatea de scaun a ţării, legătura aparte a acestora cu ocolul Botoşanilor este evidenţiată totuşi, prin câteva menţiuni documentare din secolele XVI-XVII. Astfel, la 19 septembrie 1584, Maria, doamna lui Petru Şchiopul, întărea dania soţului ei şi domn al Ţării Moldovei, satul Teişori din ocolul Botoşanilor, dat mănăstirii Galata, poruncind cu o nebănuită autoritate ca „nimeni dintre slugile domneşti sau dintre slugile domniei mele să nu aibă a-i învălui cu nimic”. Şi, pentru a preîntâmpina abuzuri ce se ştiau a se mai fi săvârşit, doamna Maria ţinea să menţioneze ca ureadnicul de Botoşani „să nu aibă nici o treabă cu acel sat”. Dintr-un rezumat românesc, din secolul al XIX-lea, al acestui act, se deduce chiar că dania ar fi fost făcută personal de către doamna Maria, ca una care dăruia ceva ce considera că îi aparţine. Este vorba despre un rezumat românesc din sec. XIX: „copie încredinţată de pe ispisoc sârbesc de danie a Mariii, doamnii lui Petru v<oe>v<od>, ci dă mănăstirii Galata din Eşi un sat anume Teişoara, de la ocolul Botoşanilor”. Un suret din 1824, de pe un ispisoc din 2 februarie 1588, de la Petru Şchiopul voievod, „ întăreşte dăruire ce au făcut doamna Măriii Sali pe satul Teişoara, ce au fost loc domnesc, supt ascultare ocolului de Botoşani”.
Dicționar de termeni istorici
Cămăraș – dregător distinct față de vistiernic, care încasa și păstra banii cuveniți cămării Doamnei
Pârcălab – comandant al cetății. Ulterior, de prin secolul al XVII-lea, în fiecare ținut al Moldovei s-au numit câte unul sau doi pârcălabi, care din secolul al XVIII-lea vor deveni ispravnicii ținuturilor.
Ureadnic – dregător domnesc
Suret – Copie a unui document medieval moldovenesc.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
