sâmbătă, octombrie 25, 2025
AcasăLocal BTPacoste pe capul unui bărbat, după o întâlnire cu polițiștii

Pacoste pe capul unui bărbat, după o întâlnire cu polițiștii

Necaz pe capul unui bărbat din comuna Roma, care s-a ales cu un dosar penal în urma unui control în trafic. S-a întâmplat duminică, când bărbatul în vârstă de 38 de ani a plecat la drum cu un autoturism. Pe drumul național DN 29, în Răchiți, el a fost tras pe dreapta de un echipaj al Serviciului Rutier, care a dorit să-i verifice documentele. În urma verificărilor efectuate, agenții rutieri au descoperit că cel de la volan avea dreptul de a conduce autoturisme suspendat. Prin urmare, bărbatul a fost acuzat de conducere fără permis și riscă să se aleagă cu o sancțiune penală.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
7.3 ° C
8.8 °
6.6 °
90 %
3.1kmh
72 %
S
13 °
D
13 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...