Poeți în dialog la Ipotești: Oana Cătălina Ninu și Diana Geacăr

Pe 24 mai 2021,începând cu ora 15:00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din mai a lecturilor Poeți în dialog. Invitatele Memorialului sunt poetele Oana Cătălina Ninu și Diana Geacăr, laureate ale premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006). Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.

Evenimentul se va desfășura on-line și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.

OANA CĂTĂLINA NINU (n. 1985) a absolvit studiile de licență (2008) și masterat (Studii literare românești; Literatura franceză – abordări antropologice – 2010) la Universitatea din București. În prezent, este doctorandă a Facultății de Litere, Universitatea din București.

A debutat editorial în 2005, cu volumul Mandala (Editura Vinea), pentru care a obținut Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006), Premiul Iustin Panța pentru debut (2005), Premiul de debut în poezie al filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (2005) și Premiul de debut al Colocviilor Revistei „Tomis” (2005). În anul 2009, Oana Cătălina Ninu publică, în colecția „Biblioteca de poezie”, coordonată de un cristian, carnetul de poezie stările intense (distribuit gratuit), iar în 2018, la Editura Casa de Pariuri Literare, apare volumul cu același titlu. Poeziile sale au fost traduse în franceză, engleză, cehă, catalană. A participat la scrierea celui mai rapid roman din lume – Moș Crăciun & Co (Editura Art, 2012).

Oana Cătălina Ninu a colaborat cu texte literare, cronică de carte și articole la numeroase publicații literare, printre care: „Observator cultural”, „România literară”, „Pana mea”, „Cultura, Tomis”, „Cuvântul”, „Viața românească” etc. Este prezentă în antologiile: Generația 2000 (Editura Pontica, 2004); Nasturi în lanul de porumb (Editura Brumar, 2008); Poate ne vedem (Editura Mirador, 2010); Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, 2010);Veus Paralleles 9. Dels Carpats a la Serra d`Alcoi: Vuit poetes (Institucio de les Lletres Catalanes, Barcelona, 2011); Deranj (Editura Nigredo, 2011); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017); Un secol de poezie română scrisă de femei. Antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu, vol. 1 (Editura Cartier, 2019).

DIANA GEACĂR (n. 1984) scrie poezie, proză scurtă și literatură pentru copii. A tradus poeme de Anne Sexton, Anne Carson, Gwendolyn Brooks, Adrienne Rich și alți poeți americani sau britanici. În 2009, a participat la a III-a ediție a workshop-ului de traducere de poezie internațională Re:verse, organizat la Szigliget, Ungaria, de József Atilla Circle Literary Association of Young Writers (JAK). A tradus din limbile engleză și franceză și a redactat romane ale unor scriitori străini contemporani pentru editurile ALLFA și BOOKLET. Este colaborator permanent al revistei on-line de literatură și multimedia „Crevice”. A participat la mai multe festivaluri de poezie, lecturi publice și tabere de creație. Are colaborări la revistele: „Tribuna”, „Orizont”, „Tomis”, „Timpul”, „Arca”, „Subcapitol” etc.

Diana Geacăr a debutat editorial în 2005, cu volumul bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (Editura Vinea), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006). A mai publicat volumele de poezie: Frumusețea bărbatului căsătorit (Editura Vinea, 2009 – Premiul „Marin Mincu”) și Dar noi suntem oameni obișnuiți (Editura Cartea Românească, 2017). În 2018 publică volumul de proză scurtă Cine locuiește la subsol (Editura Paralela 45 – Premiul Iocan), iar în 2019, cartea pentru copii Ce văd dragonii (Editura Polirom, 2019). Sirina și alți monștri din Saad este cel mai recent volum (de proză scrută) al Dianei Geacăr, apărut la Casa de pariuri literare în 2021.

Este prezentă în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, 2010); Portrete de frontieră / Grenz Portraits (coordonată de Rodica Draghicescu; Klak Verlag, Berlin, 2017); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017); Un secol de poezie română scrisă de femei. Antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu, vol. 1 (Editura Cartier, 2019).

 

 

 

Deja ai votat!