sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTSpectacol pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" (video)

Spectacol pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” (video)

În această seară spectatorii botoșăneni au urmărit piesa de teatru „Îmbătați de dragoste”, pusă în scenă de actorii Teatrului „Eminescu”.

Publicul a putut urmări aspectele unei căsnicii, despre ce este mai important, zestrea sau omul sau cât de importante sunt lumile din care vin cei doi îndrăgostiți.

Regia artistică aparține lui Alexandru Vasilachi, scenografia piesei lui Mihai Pastramagiu, muzica lui Alexandru Vasilachi, asistent regie, Sorin Ciofu, iar coregrafia aparține lui Victoria Bucun. Din distribuție au făcut parte Cezar Amitroaei, Petruț Butuman, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Lidia Uja și Răzvan Amitroaei.

Spectacolul s-a desfășurat respectându-se restricțiile impuse de contextul pandemiei, astfel, celor prezenți li s-a măsurat temperatura la intrare, au purtat măști pe tot parcursul piesei și au păstrat un loc liber între ei.

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” așteaptă iubitorii de artă și mâine seară, de la ora 19:00 pentru a urmări piesa „Bani din Cer”. Biletele, care costă 30 de lei, iar pentru elevi și pensionari 15 lei, se găsesc la Agenția Teatrală Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48 sau online https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...