Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – partitura Ce te legeni, codrule, compozitor G. Scheletti  

«Junimea» fiind o societate eminamente aristocrată – scria C. Săteanu în Figuri din „Junimea” –, evident că ea cultiva și muzica. Își avea compositorii ei, orchestranții ei, melomanii ei.

Așa bună-oară:

Alecsandri cânta din orgă – la Mircești.

Petre Carp era bun pianist.

Theodor Rosetti, cumnatul lui Cuza Vodă, deasemenea, cânta din clavir.

Iacob Negruzzi cânta din flaut.

A.D. Xenopol, pianist.

C. Scheletti, compositor” (București, 1932, p. 28).

La „Junimea”, G. Scheletti (sau Schilet, cum îl trece în Dicționar I. Negruzzi), a venit pe 27 mai 1878. Fostului maior, „acum compozitor şi profesor de muzică” – consemna Iacob Negruzzi –,  îi plăceau mult „anecdotele corosive”.  Una dintre „glumele” lui Scheletti e relatată de Robert Șuțu în „Iașii de odinioară”. Știind că la palatul Mavrocordat se căuta un mindirigiu, Scheletti mijlocește invitarea pictorului Verusi pentru repararea mindirilor. Într-un final, farsa se descoperă, iar în semn de răzbunare, Verusi îi trimite un fals lui Scheletti – o telegramă în care ultimul e anunțat că e decorat cu „Steaua României” (Iași, 1923, p. 261-263).

C. Diaconovich îl prezintă, în „Enciclopedia Română”, drept pianist si compozitor, cu studii la Berlin cu celebrul profesor T. Kullak, apreciat de Meyerbeer. Abia când se retrage din armată, în 1866, se consacră muzicii. „A scris musică pentru vodeviluri, uverturi pentru orchestra, marșuri ș.a.; ceea ce însă mai ca sama i-a stabilit reputațiunea, au fost valsurile și romansele sale, unele devenite celebre (valsurile Ilusii pierdute, Grangurul, Dorul, ș.a., romansele Lacrima, Dedicațiunea (d-nei R.T.), Noaptea când eu trec prin codru, Ce te legeni, codrule, op postum, ș.a.)” (Tomul III, Sibiu, 1904, p. 902)

Eminescu pare să fi fost încântat de punerea pe note a poeziei sale

I. Kanffman-Galaţi relata despre o întâlnire cu poetul: „Era pe vremea, când apăruse «Ce te legeni, Codrule» pus în muzică de nemuritorul George Scheletti. Mă aflam la magazinul nostru de arte şi muzică din Iaşi, unde marele poet venia zilnic. Melancolic din fire, Eminescu vine spre mine ca niciodată foarte voios şi mă roagă să-i cânt din vioară «Ce te legeni, Codrule». I l-am cântat de mai multe ori de-a rândul fără să-şi dea vre-o părere asupra muzicei. Intr’una din zile, numai ce-l aud: «Ce bine m’a înţeles Scheletti, minunată poezie muzicala»” (Omagiu lui Mihai Eminescu la 20 de ani de la moarte, București, 1909,  p. 196).

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii  Mihai Eminescu

 

Deja ai votat!