Istorii vechi din Botoșani – Politica Doamnei față de satele din ocolul târgului

La 4 noiembrie 1595, Ieremia Movilă întărea mănăstirii Galata satul Teișoara, poruncind ca, „slugile noastre, vornicii doamnei şi ureadnicii de Botoşani să nu aibă a intra acolo, nici a globi şi nici a se amesteca, ci dabila ce va fi acelui sat mai sus scris, să-şi dea el dabilele după înscrierea cu ocolul”. Într-o exprimare asemănătoare, doamna Elisabeta Movilă, soţia Ieremiei vodă poruncea, la 10 martie 1608, „slugilor sale” şi ureadnicului din târgul Botoşani să-l lase în pace pe un Ursu ţiganul.

De la o vreme, constrânşi de rigorile unui ceremonial domnesc tot mai orientalizat sub influenţa grecilor ţarigrădeni, care îi însoţeau pe domni în Ţara Moldovei, mai ales începând cu domnia lui Radu Mihnea, vornicul doamnei şi ceilalţi dregători ai ei îşi vor petrece cea mai mare parte a timpului în anturajul acesteia, la curtea din Iaşi, aşa încât poruncile doamnelor ţării, referitoare la apanajul constituit din târgul şi ocolul Botoşanilor se adresau, cu precădere, vornicilor de Botoşani şi slujitorilor de la curtea domnească şi ocolul acesteia.

La 8 ianuarie 1662, bunăoară, Ecaterina – Dafina, doamna lui Eustratie Dabija voievod, scria „la slugile noastre, la vornicii de Botăşăni” în legătură cu „învăluirea” posluşnicilor mănăstirii Doamnei. Cu acest prilej, sunt invocate cărţi de privilegii mai vechi, de la răposata doamnă Tudosca (era fiica lui Coste Băcioc sau Bucioc, unul din cei mai bogaţi şi mai influenţi boieri ai ţării, măritată de acesta după Lupu Coci, viitorul domn Vasile Lupu) „şi de la doamna Catirina” (Ecaterina Circaziana, sau Cercheza, a doua soţie a lui Vasile Lupu, era de o neobişnuită frumuseţe, fiind mama lui Ştefăniţă Lupu voievod) şi de la Moise Movilă voievod şi de la toţi domnii, să nu tragă nimeni de oamenii mănăstirii, chiar dacă ar veni cu carte domnească, ci să-i dea zi la domnie”. După cum se observă, doamna Dafina li se adresa vornicilor de Botoşani ca şi cum ea ar fi fost stăpâna ţării, cerându-le acestora să ignore o eventuală carte domnească şi să dea zi la domnie împricinaţilor, acolo unde, putem bănui, orânduitorul dreptăţii ar fi fost, negreşit, Doamna!

La 21 noiembrie 1672, Maria, „gospojda” lui Ştefan Petriceicu voievod, poruncea vornicilor de Botoşani ca satul Costeşti, „al mănăstirii Doamnii Ilenii”, care dădea ruptul într-un an 40 de galbeni, câte 20 la Sf. Dumitru şi la Sf. Gheorghe, să nu fie învăluit, ci să fie lăsat de toate în pace. „Aceasta vă scriem, într-alt chip să nu fie”, se încheie această poruncă, întru nimic diferită de una pe care ar fi putut-o da domnul.

 

Dicționar de termeni istorici

 

Gloabă – amendă penală sau civilă, plătită în numerar ori în natură, de obicei în boi sau cai. Pentru că persoana pedepsită dădea în contul amenzii un cal sau un bou slab, bătrân, fără putere, termenul a ajuns să desemneze și acest tip de animal, fiind sinonim cu mârțoaga

Dabilă – dare personală, bir care se plătea după sistemul cislei, adică era stabilit la nivel colectiv, fiind plătit individual

Țarigrădean – în limba română veche îl desemna pe locuitorul orașului Constantinopol, devenit ulterior Istanbul și căruia i se mai zicea „Țarigrad”, adică „Cetatea împăratului” sau a „Cezarului”, termenul fiind de origine slavă

Poslușnic – țăran scutit de dări și lucru către domnie, în favoarea unor biserici sau mănăstiri

Gospojda – Doamnă a Țării, soția domnului, căruia pe filieră slavonă i se mai spunea „gospodar și voievod”

Ruptul sau Rupta – dare anuală unică, personală  sau de grup (bresle, sate), înlocuind celelalte dări, plătibilă în două (cazul mde față) sau patru rate

Mănăstirea Doamnii Ilenii – este vorba despre Mănăstirea Doamnei, refăcută la un moment dat de către Elena Rareș, ctitoria fiind însă mai veche. A dat numele satului Mănăstirea Doamnei, unde se afla vechiul schit.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Deja ai votat!