luni, octombrie 27, 2025
AcasăLocal BTBotoșănean prins la volan sub influența drogurilor

Botoșănean prins la volan sub influența drogurilor

Drogat la volan – așa a fost prins luni, pe 24 mai a.c., un botoșănean care conducea un autoturism chiar prin centrul orașului. În vârstă de 36 de ani, tânărul a fost oprit în trafic, pe strada Marchian din municipiu, de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică. Doar că, atunci când s-au apropiat de el, polițiștii au observat că tânărul avea un comportament suspect și au decis să-l testeze cu aparatul Drug Test.

În momentul în care au recoltat proba și au introdus-o în microlaboratorul portabil, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța CANABIS. „Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.6 ° C
12.7 °
10.6 °
64 %
2.4kmh
54 %
lun
10 °
mar
14 °
mie
16 °
J
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-au amenajat, în sfârșit, locuri speciale pentru adunat frunzele.

EDITORIAL

Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...