sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BT"Rapsozii Botoșanilor" au manager cu acte în regulă

„Rapsozii Botoșanilor” au manager cu acte în regulă

Interpretul de muzică populară, Dan Doboș, a devenit manager al „Rapsozii Botoșanilor” cu drepturi depline, fiind și unicul candidat pentru șefia instituției. La proiectul de management pe care acesta l-a prezentat a obținut 9,87, iar la interviu a obținut nota 9,93.

„Am concurat pe concurs de proiecte, nu pe procedură specială, putea oricine să concureze, însă am fost singurul pentru că a realiza un proiect de management este destul de complicat. Cele patru programe au câte două proiecte care vor fi implementate pe parcursul acestor patru ani. Se va vedea munca pe parcursul acestor ani”, a declarat Dan Doboș, managerul orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”.

Printre proiectele pe care le-a propus Dan Doboș se numără organizarea şi prezentarea de spectacole folclorice, care presupune, printre altele, producerea de materiale audio noi, pe diferite suporturi, personalizate pe orchestră, soliști vocali și soliști instrumentiști.

Un alt proiect presupune dezvoltarea activității folclorice din Botoșani prin continuarea înființării Arhivei Tezaur a Orchestrei cu toate materialele produse pe parcursul celor 50 de ani de activitate artistică, prin solicitare, pe bază de cerere la instituții precum TVR București și Radio România a materialului înregistrat cu orchestra, soliști vocali și instrumentiști.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...