vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPrefectul județului îi felicită pe medicii de familie implicați în vaccinare

Prefectul județului îi felicită pe medicii de familie implicați în vaccinare

Prefectul Dan Nechifor transmite aprecierea față de medicii de familie care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare în campania de vaccinare anti-COVID 19. Pe lângă caravanele mobile ce au propria eficacitate, medicii de familie rămân, pentru zona rurală, principala forță de coordonare și imunizare a populației. Numărul celor care au semnat contracte cu Casa de Asigurări pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus a ajuns la această dată la 23.

Campania vaccinărilor făcute de către medicii de familie este condusă de doctorul Fivii Arghir din Răchiți, cu 230 de persoane, pe locul doi fiind medicul Ionela Calfa din Albești, cu 166. Conform datelor coumincate de DSP, doctorii Gheorghe Constantin și Galina Luca, din Tudora au imunizat 170 de persoane. Medicul Ludmila Bulgaru din Copălău a vaccinat până acum 75 de botoșăneni, în timp ce Constantin Adăscăliței din Lozna, Vasile Scobioală din Hănești și Otilia Carmen Brînzei din Unțeni au imunizat până acum câte 70 de persoane.

„Le mulțumesc în nume personal și intenționez să actualizez această situație în fiecare săptămână pentru că realmente merită lăudați medicii ce își asumă misiunea de a gestiona sănătatea publică inclusiv în perioade de criză, cu toate pe care acestea le presupun. Știu că nu sunt condiții peste tot, dar cu sprijinul domnilor primari se pot găsi soluții. Le mulțumesc, de aceea, și primarilor care au sprijinit medicii de familie din aceste comune”, este mesajul prefectului Dan Nechifor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...