spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTActivități dedicate Zilei Internaționale a Copilului

Activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului

Pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, mai multe școli din județ au desfășurat diverse activități. Printre acestea se află Liceul „Demostene Botez” Trușești și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ionășeni, în parteneriat cu Liceul „Teoretic Grigore Antipa” Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești, Parohia Durnești și D.G.A.S.P.C Botoșani și Centrul de plasament Sf.Nicolae, Trușești.

Evenimentele au fost grupate sub denumirea de  ”Copilăria – miracolul vieții pentru cei mari și cei mici”, fiind propuse, susținute și mediatizate de Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, prin Filiala nr. 1 Grivița.

„Copiii de toate vârstele au avut de ales dintr-o paletă largă de activități menite să-i bucure de ziua lor: jocuri distractive, concursuri cu premii, dansuri și multă voie bună. Mesajul transmis de toate instituțiile implicate în acest proiect a fost acela de a încerca să le acordăm cât mai mult timp copiilor și să le insuflăm libertatea de a face binele, aducând fericire celor din jurul lor, reușind astfel șă umple de pace şi bucurie sufletele părinților! La mulți ani, copiilor de pretutindeni”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...