vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTTânără rănită în maşina iubitului

Tânără rănită în maşina iubitului

O tânără, în vârstă de 19 ani, a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Incidentul a avut loc ieri, 27 mai, pe DN 29 2 în afara localităţii Stăuceni. Într-o curbă la stânga, şoferul, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului, a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat pe cupolă. În urma impactului, fata de 19 ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, a fost rănită.

În urma unui apel la 112 la faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pompieri, descarcerare şi poliţie. Cadrele medicale i-au acordat victimei primul ajutor, după care au transportat-o la spital. „Pacienta era policontuzionată prin accident rutier. A fost supusă mai multor investigaţii de specialitate. Din fericire nu au fost evidenţiate leziuni grave şi a fost externată cu recomandări”, a declarat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost zero. Pe numele acestuia a fost deschis, însă, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...