vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMunicipiul Botoşani înfrumuseţat cu zeci de mii de flori

Municipiul Botoşani înfrumuseţat cu zeci de mii de flori

Municipiul reşedinţă de judeţ a căpătat în ultima perioadă culoare adusă de florile plantate în sensuri giratorii, parcuri, pietonale. În acest an, municipalitatea a achiziţionat 60.500 de flori, dintre care 57.400 de ghivece mici cu flori pantate pe spaţiile verzi şi 3.100 de ghivece mari cu răsad plantat în jardiniere.

Valoarea acestui contract, incluzând furnizare flori şi plantare este de 149.376 de lei, valoarea răsadului fiind de 119.861 de lei.

Conducerea primăriei a transmis poliţiştilor locali să acorde o atenţie deosebită zonelor unde s-au plantat flori deoarece în ultimii ani s-a constatat că se fură foarte multe flori de pe domeniul public.

Anul trecut, pe lângă flori, au fost plantaţi şi peste o sută de copaci

Anul trecut, chiar în condițiile speciale ale perioadei, cu restricții de circulație, dar și cu cheltuieli bugetare suplimentare impuse de pandemie, municipalitatea a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările programate pentru primăvară. Astfel, au fost plantate flori pe arterele orașului, au fost scoase peste 100 de cioate, în locul lor fiind plantați copaci, respectiv 70 din specia catalpa pe Calea Naţională şi 46 de tei pe Bulevardul Eminescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...