spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDocumente false cumpărate cu peste o mie de euro, descoperite la controlul...

Documente false cumpărate cu peste o mie de euro, descoperite la controlul de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca efectuează cercetări cu privire la două persoane asupra cărora au fost descoperite documente false. Este vorba de un bărbat, care deținea un permis de conducere fals, și de o femeie prinsă cu o carte de identitate și un pașaport, ambele false.

Cele două cazuri au fost descoperite luni, pe 31 mai a.c., când în PTF Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la trecerea frontierei, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care se întorcea din Cehia, pasager într-un autocar cursă ocazională Paris – Chișinău. În bagajele personale a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, ce avea aplicată fotografia bărbatului, document ce nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

„Tânărul a declarat că în urmă cu doi ani, fiind la muncă în Paris (Franța), a solicitat pe un grup de socializare sprijin pentru a obține un permis de conducere. A reușit să obțină permisul fals contra sumei de 100 de euro, de la un cetățean moldovean, ale cărui date nu le cunoaște, însă nu a mai utilizat documentul”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Acte false cumpărate cu o mie de euro  

La scurt timp, pe sensul de intrare în România s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control la trecerea frontierei, o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani, care călătorea spre Franța, pasageră într-un autocar cursă regulată Chișinău – Paris. În bagajele personale au fost descoperite o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, ce avea aplicată fotografia persoanei, document ce nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals, precum și un pașaport simplu cu însemnele autorităților din România, ce avea fila informatizată falsificată.

„Femeia a declarat că în urmă cu aproximativ trei luni, la Chișinău, a găsit un cetățean moldovean care i-a promis că îi face rost de acte de identitate românești contra sumei de 1000 de euro. Actele de identitate românești îi erau necesare pentru a obține un loc de muncă bine plătit în Paris – Franța”, a adăugat Minodora Răcnea.

În cele două cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...