spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTGroaza de pe şoselele Moldovei - 28.000 de accidente, 27.300 de răniţi...

Groaza de pe şoselele Moldovei – 28.000 de accidente, 27.300 de răniţi şi 1.900 de decedaţi

Reporterii de la Ziarul de Iași fac o socoteală a accidentelor din Moldova.

Cifre care fac părul măciucă, şi care ar trebui să impulsioneze autorităţile să construiască autostrăzi în regiunea Moldovei. În ultimii şase ani, pe drumurile din cele şase judeţe ale Regiunii Nord-Est – Iaşi, Vaslui, Botoşani, Bacău, Neamţ şi Suceava – au avut loc nu mai puţin de 28.000 de accidente, adică în medie 13 în fiecare zi!

Iar în urma acestor accidente, 27.300 de oameni au fost răniţi uşor, 8.130 răniţi grav, iar 1.900 de persoane şi-au pierdut viaţa. În plus, o altă statistică arată un fapt şi mai dureros: autorităţile nu recunosc faptul că multe dintre accidentele rutiere au avut drept cauză starea proastă a infrastructurii. De asemenea, societatea civilă atrage atenţia că autorităţile locale ar trebui să se implice mai mult în campanii de prevenţie rutieră în şcoli, tinerii fiind cei care produc cele mai multe accidente rutiere grave.

Din totalul celor 28.000 de accidente care au avut loc între anii 2015 – 2020, adică în ultimii şase ani, cele mai multe s-au produs în judeţul Iaşi – 6.970 de evenimente. Imediat, în clasament se situează judeţul Suceava, unde au avut loc 6.668 de accidente, la Neamţ au fost 4.254, iar la Bacău 4.049. Cele mai puţine evenimente rutiere au avut loc la Vaslui (3.347) şi la Botoşani – 2.843 accidente. Totuşi, în urma accidentelor rutiere, cei mai mullţi oameni au murit pe drumurile din Suceava – nu mai puţin de 544 oameni şi-au pierdut viaţa pe drumurile din acest judeţ. Iaşul se află pe locul doi în privinţa morţilor, cu 344 de decese.

Neamţ are 339 de morţi în evenimente rutiere grave iar Bacăul “numai” 308. Botoşaniul are 172 de morţi, iar Vasluiul 195. Tot Iaşul este pe primul loc şi la accidente grave: între anii 2015 – 2020 au avut loc 2.241 de accidente grave, în timp ce la Suceava au fost 1.725. În privinţa deceselor din accidentele rutiere produse în judeţul Iaşi, cei mai mulţi morţi pe şosele au fost în anul 2017, când 66 de oameni şi-au pierdut viaţa. În anii următori, numărul morţilor a scăzut cu puţin: 61 morţi în 2018, 59 în 2019 şi 60 în anul 2020. Numărul de răniţi grav s-a menţinut în cifre mari în ultimii şase ani în Iaşi, chiar dacă s-a înregistrat un trend de scădere. În 2015 au fost 423 de răniţi grav, în 2016 au fost 411, în 2017 – 375, în 2018 – 392, în 2019 – 357, iar în 2020 au fost 219.

O altă statistică interesantă arată şi alt aspect: autorităţile nu recunosc faptul că multe dintre accidentele rutiere au drept cauză starea proastă a infrastructurii. Potrivit Direcţiei Poliţiei Rutiere, între anii 2015 – 2020, la nivelul Moldovei, numai în cazul a şapte accidente rutiere autorităţile au considerat că totul s-a datorat drumurilor proaste. În cele şapte accidente au rezultat opt răniţi uşor, patru răniţi grav şi o persoană şi-a pierdut viaţa.

Reprezentanţii Asociaţiei Moldova vrea Autostradă spun că există o cauză directă între infrastructura proastă a Moldovei şi numărul mare de morţi şi răniţi. “Cifrele vorbesc! Avem o legătură directă între infrastructura rutieră deficitară, valorile mari de trafic şi poziţia nefastă a României în clasamentele privind accidentele rutiere cu victime în sistemele rutiere din Europa. Şi avem în primul rând calitatea scăzută a reţelei de drumuri, cu viteze medii orare mari între regiuni, calitate scăzută a semnalizării şi elementele de siguranţă, ecartamente înguste, traversări de localităţi coroborate cu lipsa cvasitotală a reţelei de autostrăzi, în special în regiunea Moldovei”, ne-a spus Flaviu Manea, preşedintele Asociaţiei Moldova vrea Autostradă.

La nivelul regiunii Moldovei, categoria şoferi tineri a produs 1.126 de accidente, cu 53 de morţi şi 1.500 de răniţi. Mai multe accicente au produs tinerii cu vârste între 20 şi 30 de ani. Între 2015 – 2020, aceştia au făcut 6.939 de accidente cu 441 de morţi şi 9.800 de răniţi.

Nici în privinţa alcoolului la volan, cifrele nu arată mai bine. Potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Rutieră WORLDSTREET., în ultimii şase ani au fost depistaţi în toată Moldova 25.784 de șoferi băuți. “În Suceava au fost cei mai mulţi depistaţi, fiind vorba despre 5.586 de persoane, în Neamţ – 5.163, în Bacău – 4.741, Vaslui – 3.705 şi în Botoşani – 2.801. În Iaşi, cei mai mulţi şoferi băuţi au fost prinşi în pandemie,”, au completat reprezentanţii Asociaţiei.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...