vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea are lucrări în mai multe zone ale oraşului

Municipalitatea are lucrări în mai multe zone ale oraşului

Însoțit de colegi din cadrul Serviciului Edilitare din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani, primarul Cosmin Andrei a inspectat ieri câteva dintre șantierele deschise în oraș. Edilul a ajuns pe strada Cornișa, pe Bulevardul Mihai Eminescu și în zona Calea Națională.

Potrivit edilului, pe strada Cornișa vor fi reabilitate trotuarele, dar şi intrările în blocurile de locuințe, va fi turnat asfalt și se va fi amenajată o parcare. În acea zonă se intenţioenază construirea unui teren de joacă. „Am trimis o adresă conducerii Electromining şi le-am transmis că vrem să cumpărăm clădirea pe care o au în proprietate, cu scopul de a o demola şi de a amenaja acolo un loc de joacă. Bineînţeles, dacă va fi o propunere care poate fi acceptată, financiar vorbind. Este vorba despre fosta cantină. Dacă am reuşi să o cumpărăm, am rezolva două probleme, o dată să eliminăm acea clădire fără geamuri, unde se adăpostesc oamenii străzii şi unde se aruncă deşeuri şi, în al doilea rând, să amenajăm un loc de joacă pentru copii”, a declarat Cosmin Andrei.

Pe Bulevardul Mihai Eminescu vor fi reabilitate trotuarele și vor fi reconfigurate trecerile de pietoni, la distanță mai mare de sensurile giratorii. Mutarea trecerilor de pietoni a fost solicitată de mulţi botoşăneni, care susţin că apar blocaje în trafic şi din cauză că trecerile de pietoni sunt la mică distanţă de sensurile giratorii.

În zona Calea Naţională, în spatele farmaciei Anca, vor fi asfaltate aleile şi vor fi amenajate locuri de parcare.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii constructorului care are contract cu municipalitatea pe întreţinere şi reparaţii străzi, primarul a primit asigurări că lucrările sunt în grafic.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...