sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTPERCHEZIȚII DNA LA SERVICIUL RUTIER BOTOȘANI

PERCHEZIȚII DNA LA SERVICIUL RUTIER BOTOȘANI

Descinderi la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Este vorba de o operațiune organizată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție prin intermediul Serviciului teritorial DNA Suceava. Anchetatorii organizează astăzi dimineață mai multe percheziții, atât la sediul Serviciului Rutier, cât și la domiciliile unor polițiști. Potrivit unor informații neoficiale, ancheta îi vizează pe majoritatea lucrătorilor din cadrul Serviciului Rutier, însă până în acest moment reprezentanții DNA nu au oferit niciun fel de informații cu privire la operațiunea de astăzi.

Descinderile DNA survin la numai câteva zile după ce șapte angajați din cadrul SPR au decis să se pensioneze. Este vorba de un ofițer și șase agenți rutieri printre care comisarul șef Victor Ciubotaru, cel care a coordona compartimentul de drumuri europene și drumuri naționale, dar și agenții Viorel Anton, Silviu Pintilei și Ioan Bălan, care erau printre cei mai vechi în sistem.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...