vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTWeekend cu spectacole la Teatrul "Mihai Eminescu"

Weekend cu spectacole la Teatrul „Mihai Eminescu”

În acest weekend, actorii teatrului „Mihai Eminescu” vor prezenta publicului botoșănean două spectacole de excepție. Astfel, sâmbătă, 5 iunie, la ora 19.00, va fi pusă în scenă, la Casa Tineretului, comedia „Cerere în căsătorie”, după  A. P. Cehov.

Regia artistică și ilustrația muzicală aparține lui Mihai Donţu , iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. Din distribuție fac parte actorii Cezar Amitroaei, Silvia Răileanu și Dragoș Radu.

„A.P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său. Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros”, transmit reprezentanții teatrului.

Duminică, „Consiliu de Familie”

Duminică, 6 iunie, de la ora 19.00, iubitorii de artă vor putea urmări spectacolul „Consiliu de Familie”, de Cristina Clemente, la Casa Tineretului. Traducerea din limba spaniolă aparține Luminiței Voina Răuț, iar din distribuție fac parte actorii Sorin Ciofu, Lenuș Moraru, Alexandra Vicol, Petruț Butuman și Răzvan Amitroaei.

Regia aparține Antonellei Cornici, scenografia lui Gelu Rîșca, coregrafia lui Victoria Bucun, video design aparține lui Andrei Cozlac, iar asistent regie este Ioan Crețescu.

Pentru ambele spectacole biletele costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi , studenți și pensionari. Acestea se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 sau 0735 779 821, program: 10.00 – 18.00, de marți până vineri; sâmbătă și duminică 16.00 – 19.00. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online –  https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.

 
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...