miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTContinuă lucrările la Biserica "Sfântul Gheorghe" (video)

Continuă lucrările la Biserica “Sfântul Gheorghe” (video)

Lucrările la Biserica „Sfântul Gheorghe” avansează. După ce a făcut demersuri atâţia ani pentru punerea în valoarea a acestui edificiu emblematic pentru istoria şi comunitatea botoşăneană, preotul paroh Dumitru Mateciuc este nelipsit din şantier şi a decis să-i ţină la curent pe botoşăneni cu evoluţia lucrărilor.

În biserica s-au ridicat schelele, pereţii sunt terminaţi, trebuie să se usuce. A mai rămas doar schela de la turlă şi rămâne aşa pregătită pentru pictură în frescă neagră. Clopotniţa este gata în exterior, aproape şi în interior. Se lucrează la turla bisericii”, a anunţat preotul paroh.

„Ne dorim să fie grădina Maicii Domnului în jurul bisericii”

Potrivit specialiştilor care coordonează lucrările, ultima mare intervenţie s-a făcut asupra bisericii în anul 1912, când Nicolae Iorga, marele istoric botoşănean, era ministrul Cultelor. „Biserica a avut în secolul XVII – XVIII un diaconicon (nişă situată pe peretele de sud al Altarului, unde se păstrau veşmintele liturgice – n.r.), o să-l marcăm pe trotuar, să vadă lumea. Şi turnul clopotniţă, care a fost până la 1912, chiar la intrarea de Nord, s-au găsit fundaţii, îl  vom marca în pardoseală cu alt tip de finisaj, ca lumea să înţeleagă ce modificări şi ce istorie a avut această frumoasă biserică. I-am spus şi lui ÎPS Teofan, ne dorim să fie grădina Maicii Domnului în jurul bisericii. Este supremul, mai mult decât grădina Maicii Domnului nu există ca frumuseţe de parc”, declara pe 20 aprilie 2021, Constantin Firtea, unul dintre specialiştii care monitorizează derularea lucrărilor.

Lucrările au început în august 2020

Lucrările la Biserica „Sfântul Gheorghe” au început pe 10 august 2020. Reabilitarea bisericii se realizează printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 1,56 milioane de euro. Conform contractului, lucrările vor fi finalizate în maxim 24 de luni, până cel târziu în data de 10 august 2022. Constructorul a dat însă asigurări că lucrările vor fi finalizate în toamna acestui an.

Acest contract a fost câştigat de asocierea de firme LDC Trust Construcţii MV – Mateo Rustic Construct (prima firmă fiind leader), având drept subcontractanţi firmele Test Prima şi Energoice.

Contractul vizând reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost semnat în februarie 2018, finanţarea fiind asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. De la semnarea contractului de finanţare, municipalitatea a organizat cinci licitaţii, ultima procedură fiind şi cea la care a fost desemnat un câştigător.

Reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” este un proiect foarte aşteptat de botoşăneni. Biserica este monument istoric, ctitorie a Doamnei Elena Rareş, fiind datată în anul 1551.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
53 %
5kmh
15 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...