spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPensiile vor crește cel puțin cu rata inflației

Pensiile vor crește cel puțin cu rata inflației

Prezentă sâmbătă la Botoșani, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a anunțat că pensiile vor crește, în 2022, cel puțin cu rata inflației. „Legislația pe care o avem în momentul de față ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut și în condițiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislație în materie de pensii și cel mai probabil vor crește cel puțin cu rata inflației”, a spus Raluca Turcan.

În schimb, Turcan a precizat că este nevoie urgentă de o reformă în sistemul de pensii din cauza „inechităților crunte” din sistem, dar și din cauza evoluției demografice. Astfel, până în 2030 se așteaptă să se pensioneze cu aproape 1,8 milioane de persoane mai mult față de media obișnuită, în acest interval urmând să se pensioneze cei născuți în perioada 1966 – 1969, adică  „decrețeii” (n.r. – în acea perioadă a existat un decret care interzicea avorturile). Prin urmare, presiunea pe sistemul de pensii va crește și, fără o schimbare majoră, sistemul public de pensii ar putea ajunge în colaps. „Gândiți-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. (…) Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechități crunte. Raportul între cea mai mică pensie și cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câștigă în instanță împotriva statului român și atunci avem obligația să creștem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toți indicatorii de contributivitate, să reducem inechitățile, să facem sustenabil și predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenților politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile, și în același timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a adăugat Raluca Turcan. Primele măsuri luate în calcul vizează egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, încurajarea celor care doresc să rămână în câmpul muncii după atingerea vârstei de pensionare și revizuirea condițiilor de pensionare în cazul unor categorii de angajați.

În schimb, în cazul alocațiilor de stat pentru copii, ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că există un calendar asumat pentru majorarea acestora în cinci etape. Următoarea creștere de 20 la sută ar urma să aibă loc la începutul lunii iulie a.c., iar la finalul calendarului cuantumul alocațiilor pentru copii ar trebui să se dubleze față de valoarea din ianuarie 2021.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...