vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTEdilii continuă activitatea de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public

Edilii continuă activitatea de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public

În ultima perioadă, poliţiştii locali au identificat în municipiu nouă maşini abandonate pe domeniul public. Conform reglementărilor în vigoare, au fost puse somaţii pe maşini şi s-au întocmit procese verbale de constatare.

Viceprimarul Liviu Toma a declarat că funcţionarii din cadrul Oficiului juridic şi Compartimentul transporturi au constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, pentru declararea autovehiculelor ca fiind abandonate.

Din păcate, ne confruntăm şi cu astfel de situaţii. Aceste autovehicule abandonate îngreunează activitatea de salubrizare a oraşului şi intervenţiile la reţelele de utilităţi, în caz de avarii”, a precizat Liviu Toma. Edilul a adăugat că cele nouă maşini vor fi ridicate de către echipele Eltrans şi transportate în curtea societăţii de transport local.

Maşinile ridicate de pe domeniul public sunt valorificate la societăţile specializate în preluarea deşeurilor reciclabile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...