duminică, noiembrie 27, 2022
AcasăLocalEroi omagiaţi de elevi

Eroi omagiaţi de elevi

Mai multe instituţii din judeţ şi-au unit forţele pentru a marca Ziua Eroilor. Astfel, în cadrul proiectului educațional „EROII nu mai au nevoi, EROII, ne mai au pe noi”! vor avea loc o serie de evenimente coordonate de „Parohia Ionășeni”, prin preotul Claudiu George Crupă, Liceul „Demostene Botez”, din Trușești, prin profesorii Cristina Gradinaru Vranciu, Gania Cătălina, Ana Ionescu și Ionela Deleanu, dar și Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani, prin bibliotecar Brîndușa Coteț.

Joi, 10 iunie, elevii botoșăneni îi vor omagia pe eroii neamului românesc prin poezii și cântece patriotice, creații literare și plastice. Totodată, școlarii se vor întâlni și cu veterani, de la care vor afla ce înseamnă cu adevărat războiul sau despre experiențele trăite de soldații români pe fronturile de luptă.

De asemenea, în această perioadă, în toate bisericile ortodoxe vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului, precum și la toate monumentele dedicate acestora.

„Suntem datori să-i cinstim pe eroii noștri”

„Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească încă din anul 1920. În această zi, suntem datori să-i cinstim pe eroii noștri, din toate locurile și din toate timpurile, cunoscuți sau necunoscuți, care cu prețul vieții lor au contribuit la plămădirea vieții României de azi. Ei au murit cu gândul la țara lor, având drept idealuri apărarea credinței strămoșești, a libertății și demnității poporului român. Prin sacrificiul lor suprem, ne-au dăruit nouă pacea, dezrobirea, libertatea și speranța. Să-i pomenim în rugăciunile și gândurile noastre, amintindu-ne veșnic de jertfa si idealurile lor”, au transmis organizatorii proiectului.

Partenerii proiectului educațional „EROII nu mai au nevoi, EROII, ne mai au pe noi”! sunt Liceul Teoretic Grigore Antipa din Botosani, prin  profesorul Cristina Pavel, Primăria Trușești, Casa Corpului Didactic (CCD) Botoșani, Parohiile Drislea, Buhăceni și Durnești și Școala Gimnazială Nr.1 Durnești.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.3 ° C
5.6 °
3.3 °
91 %
1.7kmh
100 %
Dum
5 °
lun
3 °
mar
4 °
mie
4 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei care știau că vine zăpada s-au răsturnat înainte, preventiv, că iarna nu-i ca vara.

EDITORIAL

Botoșăneanul Marius Budăi a anunțat mândru că a reușit să rezolve cu pensiile. După mărirea de doar 12.5%, Budăi declară senin că nu a...

GÂNDUL ZILEI

Aș putea, de bună seamă, Să-l ajung pe Păstorel Însă nu la epigramă, Poate doar la … Ottonel -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...