spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTEminescu, omagiat la Biblioteca Județeană din Botoșani

Eminescu, omagiat la Biblioteca Județeană din Botoșani

Marți, 15 iunie, se împlinesc 132 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet botoșănean Mihai Eminescu. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană din Botoșani va organiza mai multe activități culturale grupate sub denumirea de ”Eminescu – Luceafărul poeziei românești”.

Manifestările vor debuta cu un interviu online susținut de Elena Condrei, director al Editurii ”Geea”, Botoșani. Aceasta este inițiator și susținător al Premiilor ”Teiul de aur” și ”Teiul de argint”,  dar și promotor al scriitorilor locali.

Apoi, începând cu ora 17.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu”, va avea loc ediția din iunie a întâlnirilor ”Poeți în dialog”, moderată de Lucia Țurcanu și organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”. Invitații acestei ediții sunt poeții Daniel Corbu Iași și Ion Munteanu, Craiova. În continuarea evenimentului, redactorul șef Paul Gorban va prezenta semnalul editorial al Editurii ”Cartea Românească”.

De asemenea, la Filiala nr. 1 Primăverii a bibliotecii, săptămâna este dedicată în întregime comemorării poetului. Astfel, vor avea loc manifestările ”Eminescu și copiii”, activitate organizată în colaborare cu Grădinița nr. 15 și ”Eminescu- Luceafărul. Eu-o mică stea”, acțiune în care biblioteca va avea ca partener Grupa ”Iepurașii” a Grădiniței nr. 1, Roma.

Expoziții pentru comemorarea poetului botoșănean

Totodată și la Filiala Nr. 2, Grivița, va avea loc o expoziție de desene, online, inspirate din poeziile lui Eminescu, sub denumirea de „Poeziile lui Eminescu scrise cu pensula”. Coordonatorii acestei activități sunt Cătălina Gania, Cristina Grădinaru-V, Ana Ionescu și Cătălina Adochiței. Cei care vor participa sunt preotul Claudiu George Crupă, parteneri fiind Liceul „Demostene Botez” din Trușești, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Ionășeni, cu sprijinul Casei Corpului Didactic, Botoșani, prin Isabela Cantemir.

De asemenea, la secția de limbi străine va avea lor prezentarea creațiilor plastice și cinematice proprii, dar și un recital susținut de elevi, sub denumirea de „CU GÂNDUL LA EMINESCU”. Coordonatorii activității sunt profesorii Daniela Buhaschi, Ana-Maria Atodirese, Liliana Poleucă și Mihaela Rotundu. Partenerii activității sunt Școala Gimnazială nr. 12, Botoșani.

Tot în cadrul acestei secții va avea loc o expoziție de carte, intitulată „EMINESCU – UP TO THE STAR”, realizată de bibliotecarii Florentina Rotariu și Aurica Pancu.

Toate manifestările dedicate Zilelor Eminescu – Iunie 2021 vor putea fi urmărite online, pe site-ul http://bibliotecabotoșani.ro și pe canalele media ale instituției.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...