spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTGospodării inundate și drumuri acoperite de ape în urma ploilor torențiale (VIDEO)

Gospodării inundate și drumuri acoperite de ape în urma ploilor torențiale (VIDEO)

Ploile torențiale care s-au abătut asupra județului, în după-amiaza zilei de marți 15 iunie a.c., au provocat mai multe pagube. În comuna Drăgușeni, de exemplu, din cauza precipitațiilor abundente căzute într-un timp foarte scurt, s-au format torenți, care au inundat drumuri și mai multe gospodării. „În zonă intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, cu utilaje proprii”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Probleme au fost și în zona orașului Ștefănești, unde mai multe gospodării au fost inundate de șuvoaiele formate., dar și în Ripiceni. În comunele Sulița și Vorona, din cauza descărcărilor electrice, mai mulți stâlpi din lemn care susțineau rețeaua de distribuție a energiei electrice au luat foc.

Și pe drumul național DN 24 C, în zona Manoleasa, dar și la Bobulești (Ștefănești) carosabilul a fost acoperit de ape. Apa a intrat și în câteva curți din satul Dracșani, dar și în alte gospodării din Săveni precum și în alte localități aflate pe direcția de deplasare a frontului atmosferic care a generat ploile torențiale. În cursul zilei de marți, meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Portocaliu care a fost valabilă până la ora 19. În județ, sunt așteptate averse torențiale ce vor depăși 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelie.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...